eu nu inteleg oamenii care fac rau. asa, by default, gratuit si, mai ales, naiv crezand ca restul ii vor credita doar dupa vorbele benigne. nu-i inteleg, la o adica, nici pe restul, care ii crediteaza.
nu-mi plac starile conflictuale, si nu tin la suparare. fiindca ma stiu dura in replici dure pe care le servesc destul de nasol la "prima mana", ma inmoi repede si ulterior mi se face chiar mila de cine-mi iese'n cale la atac. in definitiv, e oarecat patetic sa ataci. inseamna ca ai o problema.
ideea e ca s-a luat cineva de viata mea (profesionala). stupid, nici macar nu-mi vrea scaunul sau biroul sau scrumiera (o juma de coaja de nuca de cocos, btw, e foarte tare!). vrea doar sa fie tartor. am ripostat aproape tacut, cu zambetul la locul lui, dar extrem de eficient. am castigat.
ar trebui sa ma bucur (si ma bucur) ca imi pastrez autonomia si asistenta de departament. da' simt ca ma bucur teribil si de faptul ca ala a pierdut, ca nu i-a iesit, ba chiar a fost oarecat umilit. si am rasucit si cutitul in rana. de cateva ori.
si mi-a placut.
e rau sau e normal, asta e intrebarea. uneori simt ca e jungla pe bune, nu doar o metafora a lumii moderne. da' nu vreau sa devin un animal care ucide de placere si nici un canibal: imi place starea mea de vegetariana.
tura asta, insa, nu m-am oprit la a indeparta piunezele de pe scaunul meu, ci le-am mutat pe scaunul cui mi le-a pus, adaugand niste coji de nuca. si mi-a placut ca s-a intepat. si am avut si cinismul de a intreba de ce a tresarit cand s-a asezat, ori daca pot sa ajut cu un nume de alifie numa buna pentru intepaturile de piuneze si coji de nuca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu