15 dec. 2007

"e ruxandra. a murit"

incep prin a marturisi ca, de fapt, ma cheama ruxandra – pentru cine nu stie deja. ilinca e pseudonim. de ce e important, o sa vedeti mai incolo. acum, povestea.

au trecut suficient de multi ani de’atunci ca sa am numa’ amintiri de tip “short footage”, mai degraba fractiuni de secunde, fotografice, decat prelungi si inchegate.

nu mai stiu unde eram cand a inceput nebunia. cred ca acasa. stiu ca auzeam la radio tot timpul “nu inchideti aparatele, urmeaza un comunicat important pentru tara”, simteam ca se intampla ceva, ceva mare, important, simteam nervul si incordarea ce pluteau ca stare de spirit parca, asa, in atmosfera.

pe 21 tata a iesit in strada. eram acasa, cu maica’mea, nici gand sa am voie sa ies. tata e prof de istorie si, de cand ma stiu, a suferit, mai in tacere, mai vociferand, din pricina regimului. am crescut cu europa libera emitand prin aparatul vechi, gloria, si cu discutii lungi despre ce se poate face intre prietenii lui si el. aveam telefonul inregistrat si stiu c’a avut “dosar” pentru ca in orele lui de istorie epoca de dupa ’45 nu era catusi de putin plina de elogii, ba dimpotriva: tata facea un misto amar.

revenind, pe 21, seara, maica’mea era extrem de ingrijorata, isi dadea seama ca se moare pe bune in oras, stia ca tata e acolo si ca nu e genul care sa se adaposteasca. inmagazinase atata ura in el incat era gata sa se bata cu oricine ar fi pus bete in roate aceste “revolutii”. stiam ca e in oras cu dinu, prietenul lui, tot prof de istorie, si nu aveam nici un semn de la ei. nu’mi dadeam prea bine seama ca ar putea chiar sa’si piarda viata, imi amintesc perfect ca aveam un goblen complicat c’o fetita si ca l’am terminat in acele zile, cu incapatanarea de a face ceva, al’ceva decat sa astept. a ajuns acasa seara, foarte tarziu. n’am sa uit niciodata geaca lui de la costumul de ski, era alb cu albastru, si era plina de sange pe maneca si pe piept. repeta intr’una “nu e sangele meu, e ruxandra. a murit. a murit ruxandra”

mama ii zicea “uita’te, e aici ruxandra, e bine, n’a patit nimic, e in siguranta” si incet incet tata s’a calmat. mie nu mi’a povestit atunci, dar ulterior am aflat ca era la dalles, se pierduse de dinu, erau soldati si taburi, si’a vazut un baiat care incerca sa scoata o fata de sub un tab. fata era mai mult moarta decat vie, tata a incercat sa’l ajute, iar baiatul zicea tot timpul “ruxandra, nu muri, nu muri”. baiatul a fost doborât, tata a scapat. ruxandra e astazi o strada, iar tata a albit in noaptea aia. a doua zi a iesit iar in oras in ciuda lacrimilor mamei care’l ruga sa nu mai iasa. am plans si eu, dar pentru ca nu m’au lasat sa plec cu el. nu ca sa lupt impotriva regimului (desi uram lipsa de libertate si incorsetarile, atata cat le simteam eu la nici 14 ani) ci pentru ca regaseam furia tatei in mine si vroiam sa ma razboiesc cu oricine ar fi vrut sa'i faca rau, sa'l apar.

daca ma gandesc la noaptea aia, imi vine sa’i scot in strada pe toti nenorocitii astia de politicieni care vorbesc “frumos” despre jertfa romanilor. sa’i scot in strada, sa’i pun la zid, si sa trag. jur c'as avea, apoi, constiinta la fel de curata!

7 dec. 2007

vin sarbatorile - scapa cine poate!

are dreptate o prietena de'a mea, pregatirile pentru sarbatori incep din ce in ce mai devreme, si toata povestea asta e din ce in ce mai stresanta. putinul spirit ce mai ramane neatins de marketing, atl, btl si pr, e terfelit prin trafic si cozile din supermarketuri, apoi prajit la foc mic de atitudinea sictirita a vanzatoarelor.

pentru mine decembrie pare sa fie cea mai aglomerata luna din an, e drept, c'un om in minus si'altu fara chef, cu zeci de mailuri, zilnic, la care nu apuc sa raspund tot zilnic, cu contracte de inchis, oameni de intalnit si cateii de la glina despre care n'am apucat sa scriu in ziar pen'ca n'am gasit nici un pic de vreme sa fiu cat de cat tihnita si sa intru in starea de ochi tristi de catel.

marti avem vernisaj cu expozitia anuala fotografie de jurnal, same place, foaierul TNB, same time (cred), ora 19. dar pana marti... hehe, mai sunt foarte multe lucruri de facut!

intre timp, incerc sa fiu cat de cat ordonata in gandire, sa nu tin cont de faptul ca pe biroul meu iar s'au strans nenumarate reviste pe care n'am apucat nici sa le desfac din tipla, da' sa le citesc!, ca n'am apucat s'ajung la carturesti pentru printese si vrajitori ori ca planuita curatenie de craciun va fi facuta, probabil, chiar de craciun...

e drept, n'apuc sa ma gandesc nici la altele, si asta e bine. saves sane space in my mind.




diferenta dintre mine si eroii acestei reclame e ca eu nu pot sa ma bucur cand imi intra camionul cu coca cola in casa. si nici daca m'as trezi afara, in ninsoare, cand, de fapt, ma pregateam sa ma bag in pat. si nici nu beau cola inainte de culcare fi'nca nu mai pot adormi dupa aia! bleah!

4 dec. 2007

brad awareness!


iac'asa am intrat in topul european al brazilor de craciun, mai exact pe 1 decembrie, direct pe locul 1, gratie rozaliilor de la milenium. ma rog, gusturile nu se discuta.


PRistic vorbind, as zice ca oamenii roz au pus la cale un nou concept in comunicare si marketing si'alte stiinte de genul care este: brad awareness!
nu mi'e clar pana nu vad, dar daca nu l'au branduit, chapeau, sau cum s'o zice in portugheza lor! nu de alta, dar deja ne'au (pro)pus sarbatorirea Craciunului cu 24 de zile mai devreme. acuma cum ar fi sa vina si millenium cu sapte ani mai tarziu??!


brandul este bradul!

imaginea e sutita de pe net, ca e prea tarziu ca sa le cer una colegilor de la JN. mea culpa!