25 sept. 2009

s'a dus naibii cariera'mi de pianista!

cu cateva exceptii de bun simt, nu am vreo preocupare constanta pentru sanatatea mea. ma duc de doua ori pe an la dentist si de doua ori pe an la doctorita andrei. in afara de asta, daca ma doare capul, suport, daca am migrena... am mai povestit despre asta, daca racesc iau coldrex sau nici macar.

dar ma iau, desigur, de toata lumea care se plange de diverse, ii indemn, responsabil, mergi naibii la medic, ai grija de tine. ca orice lup moralist, insa, eu nu ma duc naibii la medic si nu am (naibii!) grija de mine.

ma duc, rectific, atunci cand ma doare. tare. maseaua, capul, diverse alte componente indeobste feminine, si, mai recent, mainile. incheieturile. de vreo trei-patru saptamani ma trezeam cu mainile butoiase, sa nu pot sa strang pumnul si nici sa tin periuta de dinti cum trebuie. azi asa, maine asa, poimaine niste aulin, las' ca trece, da' nu trece, bine, pisici, la naiba, mama, ia'mi si mie trimitere, si asa am ajuns, in sfarsit, la medic.

am poliartrita, ca sa vezi. si mama are, si bunica, si poate si bunicile unora dintre voi. nu e mare lucru... cand ai 50-60 de ani. io am jumate si cica e mare lucru. azi mi'am facut radiografie (dupa vreo zece zile de la trimitere, c'mon, doar nu ma dezic!) si, pentru ca n'arata stralucitor, luni m'am decis sa ma duc sa'mi fac si analize, cum ar veni, sa se afle, dom'le, cauza (asa de tanara, domnisoara, nu e'n regula - hai, pe bune! serios? stiu si io ca nu e'n regula, ca ma doare! d'oh!)

dar pana atunci, diseara, ma duc la un chef! doar n'o sa stau, asa, cu mainile'n san!

a! daca aveti pofta de comentarii, pls, nu vreau ce nasol, da' ai grija samd si nici morala. asta se presupune ca e un post amuza(n)t! haz de necaz, cum ar veni! asa ca un cantec vesel sa cantam!

later edit: acum am vazut ca pe rezultatul radiografiei scrie ca am 55 de ani! =))

17 sept. 2009

people are people

n'am permis de sofat, ceea ce inseamna ca circulatul meu prin capitala se petrece indeobste via taxi. m'am obisnuit, mi'o asum, asta e.

in fiecare zi mersul cu taxiul casa-job-casa e o noua experienta. uneori haioasa, alteori nervoasa. rareori neutra. azi, insa, a fost un fel de cea mai neobisnuita chestie.

m'am grabit sa plec de la birou exclusiv pe motive de mustrare de constiinta ca domnul sony n'are mancarea lui de vreo doua zile, iar ieri, in disperare de cauza si ora tardiva de plecare de la birou i'am cumparat o punga de whiskas - total nerecomandat pentru ca i se mai intampla sa faca dermatita de la whiskas.

deci azi, pe la sapte, am facut comanda. am coborat, era un taxi la poarta, ok, hai spre piata 1 mai care mi'e'n drumul catre casa. pe drum, in taxi, mi'am dat seama ca n'am cash la mine, si deci cu ce sa iau niste fructe, branza si mancare de sony? cred ca mi'a scapat macar un baga'mi'as picioarele de suparare, caci in piata 1mai nu e bancomat, iar eu am purtat azi sandale indoor. soferul m'a intrebat ce s'a intamplat, i'am zis ca n'am cash si'ar trebui sa facem un ocol pe la o banca si apoi sa revenim la piata. si atunci stiti ce?!

soferul meu de taxi, care ma vedea prima data in viata lui, s'a oferit sa ma imprumute c'o suta de lei!

mi'i dati dupa piata, oprim dupa aia la bancomat.

i'am luat, ca's comoda, admit. m'am dat jos din masina si m'am dus in piata. am gasit in buzunarul sacoului 30 de lei uitati de dimineata, asa ca n'am folosit suta de la el. dar nici acum nu mi'a trecut uimirea cum ca mai exista, in orasul asta atat de murdar si indiferent, oameni care au incredere in alti oameni, straini.

mi s'a parut cel mai fain lucru in multe zile.

5 sept. 2009

the cohen

cred ca mi'a placut mai mult anul trecut. poate era de la ploaie, poate de la starea mea de-atunci, sau de la publicul mult mai emotionat.

the cohen, insa, a fost la fel de uluitor. riguros, modest, perfect de el insusi cu muzica lui cu tot. dar mie de data asta mi'a lipsit magia. sau, daca vreti, au fost prea multi oameni in concertul meu si prea putin eu.

desi mi'a placut ca, spre deosebire de anul trecut, de data asta am dansat vals la take this waltz :)

si, tot spre deosebire de anul trecut, a mai fost niste chimie - (inca) uluitoare si aia. si aberanta. ceea ce, desi ma face sa zambesc ca pisica din cheshire, nu cred ca e bine.

pe scurt, insa, dac'ar mai veni, m'as mai duce. cu aceeasi placere.