29 apr. 2008

so far, so good

scurt, telegrafic. mare frumoasa. doua lebede pe lac. nu manele. nu terase. nu mici. multime de scoici. pustiu. marea mea preferata. niciodata nu mi'a placut costinestiul ca acum.

mai devreme am iesit un pic prin sat. imediat ce am revenit la hotel a inceput sa ploua. acu' toarna cu galeata.

e bine. pisicot, ai avut dreptate.

28 apr. 2008

premiera

uite ca e luni seara si n'am plecat in delegatie. o sa plec maine, intr'o alta formula decat cea stabilita initial (ooof!) si, ca bonus, pricep ca se anunta si o vreme "superba", atat de frumoasa incat nici nu ma deranjez sa mai iau costum de baie.

si, colac peste pupaza, am ramas softless la computerul de acasa. office si win aveau niste comportamente corupte, inacceptabile, asa ca mi'am petrecut toata ziua fara net si fara computer. a fost ok cat am fost in tunisia, da' acasa.... it suuuuuucks!

in plus, purcelino, motanul alor mei, cu care am locuit si eu vreme de 10 ani (acu are 15), pare'se ca are diabet si se cam stinge. trage niste miaunaturi de ti se rupe sufletul. ai mei sunt dezolati: dupa ce'am plecat io de'acasa purcelino a fost "copilul" lor.

am asa un kef de duca de m'as baga sub patura, intocmai precum pisicul asta din poza, numa' c'as trage si patura peste nas, uite'asa, si'as sta acolo pan'ar trece.

hm, poate ca totusi ar fi trebuit sa tin post..?! sau sa nu muncesc ieri?... 2late now!

una peste alta, e prima data in viata mea cand n'am chef sa plec la mare. uffa!

27 apr. 2008

pãr-fect fest!


viata unei femei e complicata, am stabilit asta deja acu' cateva posturi. si cum sa fie simpla cand numai produsele pentru ingrijirea parului (de pe cap) sunt zeci! sute!

nu numai ca vin de la firme diferite, fiecare cu brandul, comunicarea si marketingul ei, dar se mai si adreseaza feluritelor aspecte, forme si culori.

eu am parul ondulat (si, fireste, il vreau drept), saten-roscat cu reflexe blonde (si sa nu ma'ntrebe nimeni cum am obtinut aceasta culoare), uneori lipsit de volum si/sau stralucire, uscat la varfuri, vopsit si pe care il torturez cand cu placa cand cu foehnul.

ar trebui, deci, sa folosesc dupa cum urmeaza:

- sampon, apoi balsam pentru: par saten, roscat, pentru reflexe blonde, pentru volum, pentru stralucire, pentru varfuri uscate, pentru bucle perfecte sau, dimpotriva, pentru par perfect intins "fara placa", pentru par stralucitor ca diamantul, pentru volum, pentru o culoare care dureaza, si dureaza si dureaza...

ulterior, ar trebui sa folosesc o masca pentru par vopsit, pentru lisse intense (baieti, consultati internetu'!), pentru hidratare.

apoi ar trebui sa folosesc un leave in (din nou, fuga la internet, baieti!) pentru hidratare si volum.

astept sa se usuce nitel, apoi aplic, pe rand, ser pentru varfuri deteriorate, pentru stralucire si, din nou, lisse intense, dupa care mai astept un pic sa se zvante si astea, si pun pe par un spray care'ti protejeaza parul de caldura placii sau a foehnului, dupa care procedez la instrumentele de tortura a podoabei capilare.

si dupa aia, stiti ce? ar trebui s'o iau de la cap, pentru ca parul ar fi ATAT de imbacsit incat n'ar sta nicicum.

ma rog, eu am reusit sa gasesc o gama cu care parul meu se intelege ok. dar asta nu schimba faptul ca a fi femeie e un lucru cat de poate de complicat!

ps pe pariu ca la look-ul natural pretins in foto s'a muncit cel putin trei ore!

gaspadin ilinca


mai putina lume decat de obicei la slujba, aseara, si un teolog care zicea la antena3 ca mersul la biserica e trendy pentru tineri. fun. asa e, aia de i'am vazut io faceau poze si comentau diverse.


e, a inviat! la placinte inainte!

ah, placintele costa. imi dadea tarcoale o bursita la acelasi defect umar drept. acu'si face de cap de la cele 30 de minute de framantat aluatul lipicios de paine. sper ca exista farmacii deschise azi - umarul asta are de carat bagaje maine, cand pleaca, impreuna cu mine, in delegatie!

ps asta e painea productie proprie

26 apr. 2008

de suflet, cu suflet


fiecare se pregateste azi pentru Inviere dupa cum poate. unii mai mult, altii mai putin, unii foarte mult, altii deloc.

copii fara viata, copii bolnavi, pe fetele carora zambetele poposesc grav si dispar repede. pentru ei, antena 1 strange bani in aceasta seara. e simplu, trebuie doar sa apelati un numar de telefon ori trimite un sms pentru a dona o suma nu prea mare.


Donatiile se pot face :

- prin apel telefonic:

ROMTELECOM

0900.900.140 (10 EUR);

0900.900.143 (3 EUR);

0900.900.146 (6 EUR);


- prin SMS:

ORANGE: 877 (2 EUR);

VODAFONE : 877 ( 2 EUR);

COSMOTE : 877 ( 2 EUR);


- prin donatie directa

conturi FMA, CIF(CUI): 18212553, data atribuirii 13.12.2005 :

cont in lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500, deschis la BRD GSG SMCC

cont in euro RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500 deschis la BRD GSG SMCC.


liniile telefonice mentionate mai sus sunt deja deschise donatiilor si vor ramane deschise pana pe 31 decembrie 2008.

salut. sunt ruxandra si sunt workaholica


m'a intristat postul lui vlad de azi dimineata. poate si prin faptul ca si mie munca imi consuma cea mai mare parte din viata.

anul trecut, cand am fost la medic pentru niste migrene cumplite si insomnii rele, dupa doua randuri de rmn, am fost intrebata daca meseria mea presupune stres. am zambit, in timp ce mai respingeam un apel de la birou, de la colegii mei. se intamplase ca in aceeasi zi cu programarea mea la rmn sa vina rezultatele SNA. am stat mai bine de juma de zi in spitalul militar si am consumat o baterie de nokia.

la toate astea ma gandeam cand m'a intrebat medicul de stres. i'am spus ca'mi place ce fac la serviciu, dar ca uneori ritmul e infernal.
- ce lucrati? aveti vreo functie?
- lucrez in presa. am si functie si am si responsabilitati. dar, repet, imi place munca mea.

s'a uitat cu oaresce condescendenta la mine.
- va trec pe xanax.
am facut psihologie, stiu ce'i aia xanax. si nu ma gandeam, vazandu'ma din interior, ca sunt de xanax. am clatinat din cap.
- nu stiu daca's de xanax..
- e drept, ar trebui ceva mai serios, ma gandesc la asta. uitati cum facem, luati xanax, doua pe zi, si daca nu va linistiti suficient cat sa dormiti ca lumea, reveniti si va prescriu un antiepileptic.
- dar eu n'am epilepsie!
- nu, dar daca nu reusiti sa va relaxati cat sa va odihniti ca lumea, o sa aveti in mai putin de trei luni.
am luat cate o juma de xanax, din doi in trei, seara, daca se facea 11 si nu venea somnul. m'am straduit, o vreme, sa reduc motoarele. pret de vreo doua saptamani a mers. dupa aia am uitat. si nici nu m'am mai intors la medic.

acum sunt ok. da'mi dau seama, uneori, ca e prea mult. ca nu reusesc sa'i explic mamei de ce nu mai pot sa fiu intelegatoare fata de problemele ei casnice dupa 10-12 ore de munca, uneori si mai multe, de ce teava ei sparta mi se pare piece of cake, atata timp cat are solutia "chemi pe cineva, platesti si gata", de ce ziua de munca nu se termina cand ies din birou, de ce, intr'un fel sau altul, sunt mereu in priza si cu arma la picior si la fiecare inceput de an imi spun ca asta e ultimul, de la anul, gata, imi dau demisia si'mi fac firma de consultanta, sa munceasca altii pentru mine.

am bafta nemaipomenita de a reusi, totusi, sa'mi pastrez umorul, autoironia si un oarecare bun simt. pe kestia asta, uneori, imi iau o zi libera in timpul saptamanii, zi in care muncesc la relanti sau, eventual, ma joc wow. cu toate astea, n'am mai intrat in wow de vreo doua luni, cel putin.

salut. sunt ruxandra si sunt workaholica.

25 apr. 2008

fata lu' tata


e bataios si crede, simplu, ca binele e menit sa castige. si lupta pentru lucrurile in care crede. asa sunt si eu. e vulcanic si impetuos si franc si n'o sa'l conving niciodata ca unele obiecte vestimentare pur si simplu nu se amesteca intre ele. are pamantul in sange dar a si-a petrecut 37 de ani din viata la catedra de istorie in peisajul urban, betonat, al bucurestilor.

n'are rabdare, si ii seman si in asta, dar n'am vazut niciodata salata taiata mai fin decat o taie el. mi'a facut baie, pana pe la patru ani, fiindca mamei ii era teama ca alunec si'mi sparg capul. lalaiam amandoi, eu in cada, el pe langa, "mi te-ai lipit de suflet ca marca de scrisoare", si "tudorito nene", si inca una.. ceva c'o pitulice si c'o tufa de...aglice... cred ca asa le zicea.
cand a venit timpul sa ma duc la scoala (am invatat sa citesc dupa titlurile cartilor lui de istorie) mi'am dorit enorm, teribil, un ghiozdan cu alba ca zapada. a fost, din cate imi aduc aminte, prima mea fitza. a mers cu mine prin tot orasul, pe la toate librariile si depozitele din bucuresti, dar nu am gasit. eu ma resemnasem, am mers in prima zi de scoala cu un ghiozdan verde cu doi copii care jucau tenis. cand am luat primul zece (nu stiu de unde a stiut!) am venit acasa si am gasit ghiozdanul albastru cu alba ca zapada.

de fiecare data cand reusea sa "faca rost" de ceva, mandarine, banane (un lux!), guma de mestecat sau chiar si cubul rubik, ma chema la el si ma punea sa promit c'am sa fiu cel mai cuminte copil. promiteam mereu, niciodata nu dura prea mult. dar ma straduiam... in clasa a doua a gasit, nu stiu cum, niste manusi de cojoc, cu blanita verde pe spate si cu un singur deget. erau foarte frumoase, dar imi erau cam mici (mereu am avut degetele lungi). le-am purtat asa, mici, o iarna intreaga, cu mana stransa pumn in ele, ca sa nu fie suparat si dezamagit.

nu ma bate la cap ca's dezordonata, ca mananc aiurea, ca nu stiu pe ce mi se duc banii sau ca rokia e prea scurta pentru birou, iar eu nu'l cicalesc ca prea iese afara cand e rece si n'are voie, mananca cu sare si n'are voie, sau se enerveaza si, fireste, n'are voie. asta nu inseamna ca nu ne certam: amandoi suntem bataiosi.

cand eram mica batea toate dulapurile si picioarele de masa atunci cand, neatenta, ca orice copil, ma loveam de ele si stiu c'ar face si acum la fel cu absolut orice lucru de care ma lovesc, iar eu as muta si muntii daca ar avea nevoie vreodata.

tata...

azi implineste 70 de ani, iara mie imi e greu s'accept prefixul asta, pentru ca n'am sa'l pot vedea al'fel decat tanar, ca pe vremea cand ma ducea in tabere, pe munte, si'mi spunea: "lasa vrajeala, hai ca poti sa urci singura pana sus!"

24 apr. 2008

deci


ia poftiti de mai ziceti ceva de blonde!

mind the gap


aseara jurnalul a primit, pentru a treia oara consecutiv, premiul "most trusted brand" la categoria cotidian. cu ocazia asta, PR-ul JN a scris texte pentru "cartea brandurilor" realizata de organizatori, a ales poze, a paginat, a trimis, a dat bt, iar aseara s'a dus la gala. pentru a lua premiul trebuia sa vina al'cineva care, insa, a anuntat ca nu mai vine.

PR-ul nu invatase nici o poezie, vai!, de spus pe scena. da' s'a dus. si, surprinzator, pentru ca PR-ul asta stia din experienta ca nu'i ies prea bine display-urile publice din pricina de emotii, nu i'a tremurat vocea. a zis clar si raspicat ce era de zis, cuvintele au venit singurele si erau cele potrivite. si la interviu' tv a fost la fel. doar ca'i tremura nitel mana pe trofeu. in rest...

ma miram si io, in timp ce raspuneam la intrebari, ca nu ma bâlbâi si ca nu'mi tremura vocea.

hai ca mai e o zi si dupa aia vine o binemeritata vacanta. si dupa aia mareeee! - nu ma urâti, e delegatie!

23 apr. 2008

avarie

azi nu postez nimic, e casa de nebuni la job, si apres, uffa! ce zi!

ascultati voi cantecul asta si pentru mine, il iubesc de numa!

22 apr. 2008

grele, nene!

of, uneori as vrea sa fiu baiat. sa n'am decat optiunea pantaloni, nu si fuste, nu si rochii, nu atatea genti, nu atatea sandale, pantofi, ghetute, botine, cizme, esarfe, bluzite.
sa nu ma mai pensez, epilez, (french) manichiurez, pedichiurez, coafez, vopsesc , fardez, sa nu mai trebuiasca sa port dres si sa am noua parfumuri, si sa nu se mai uite mama critic la camasile mele neapretate (e o noua moda, da?!), sa pot sa ma enervez trivial, sa nu mai trebuiasca sa ma pup - tzoc! tzoc! - monden, si sa pot le zic unor fete "fa, esti proasta rau si urata ca foamea! si ti s'a dus si firu' la dres, na!"
plus: ati observat ce bine suna gigolo pe langa curva?

azi tre sa fiu mondena. si maine la fel, iar treaba asta ma umple de bucurie, se vede, nu?
ma duc sa'mi iau pastila de sweet release, hihihi



PS acest post este o un pamflet si o autoironie. orice asemanare cu persoane si situatii reale sau imaginare este, fireste, intentionata!

21 apr. 2008

if i could turn back time

timpul e o kestiune relativa. zece minute de asteptare pot parea o vesnicie, iar (ultimele) zece minute de scris intr'un examen pot face diferenta intre restanta si liniste pe vara.

dar daca ai putea sa intorci timpul inapoi? sa retraiesti, sa ajustezi, pe ici pe colo, in punctele esentiale? mi'a fost adresata intrebarea asta, light, asa, "de vara", insa cu urechile ciulite la raspuns. am zambit (era un domn) si am raspuns ca, cel mai probabil, nimic. "nu se poate! nimic? chiar nimic? adica tu n'ai regrete?"

ba am, fireste, insa putine si nu cred ca relevante. fite de regrete. am fantazat si eu, insa, asupra unora dintre cele mai serioase (vreo doua) gandindu'ma "cum ar fi fost daca..?" si'am decis ca n'are sens. ca oricum ar fi, n'am sa aflu, ca mi'e bine asa, ca 'daca.." probabil mi'ar fi schimbat viata si, in definitiv, in cate feluri poate sa'tzi fie bine? mie imi e bine in felul asta. am concluzionat cum ca n'as schimba nimic. dar ca mi'ar placea sa asist la unele faze din trecut, asa, ca spectator, si cu mintea de acum, fi'nca's unele decizii pe care nici eu, nici acum, nu mi le pricep.

a doua zi am primit un sms: "esti sigura?"
am raspuns scurt: "mda"

si totusi...

19 apr. 2008

ce bine!

azi mi'am petrecut toata ziua cu mine. program administrativ, piata, o vizita, un parfum nou (the beat de la burberry, e bestial! - multumim mãriei sale) - cadou intarziat de ziua mea, si un brat de liliac care l'a vrajit pana si pe sony de era sa dãrâme vaza. oferta speciala: cumperi cinci buchete si primesti doua gratis. asta, sau nenea de la piata avea chef sa plece mai repede acasa! si un caine extrem de haios, ciufulit, murdar si cu limba scoasa. si telefoane si sms-uri, si lene sa ies din casa, pe seara, dar ploaie cu miros de ploaie de vara, praf si verde!

si'am copiat februarie si martie 2007 din arhiva de pe 360. nu pot sa sufar munca asta de copy/paste, dar cred ca mi'ar parea rau daca gandurile alea s'ar pierde ori s'ar rataci, asa, aiurea.

si intre timp am auzit la radio ca ziarul care a scris ca putin divorteaza ca sa se'nsoare c'o gimnasta mult mai tanara a fost inchis. cam atata despre libertatea presei...

later edit: bonusul serii, La dolce vita pe TVR Cultural. Delicios!

18 apr. 2008

dai, primesti, muritor te numesti

sweet release a ajuns in romania. gratie acestui eveniment, sex oral or simpla mooie, de'acum ar putea deveni mai placute, mai parfumate, chiar gustoase, daca e sa dam crezare articolului. merele verzi n'au fost niciodata mai verzi sau mai mere. totul cu doar doua pastile intr'o zi.

am auzit ca's unii care nu se simt bine decat cand reguleaza in felul asta. in genere, subalternii. caz in care nici nu e bine sa le intorci spatele, ci doar sa le bagi, regulat, fireste, in cafea, o infuzie de pilule d'astea. daca viagra da palpitatii, astea cica nici n'au efecte secundare!
cica un efect similar s'ar obtine dac'ai manca numa' portocale vreme de'o saptamana. mananc portocale aproape in fiecare zi, da' oricum, n'am auzit pe nimeni sa se planga. poate acolo, sus, la fularele portocalii, s'ar potrivi mai mult orange fresh. daca nu curge lapte si miere, macar aroma sa fie mai placuta, ca de rahaturi s'a saturat toata lumea. este?

17 apr. 2008

zi de zi

zi dubioasa, asa, inceputa devreme si terminata tarziu, cum e mai rau. foarte multe campanii in mai, daca trec cu bine de luna asta imi promit o cafea la ovidiu in primul weekend liber. o intalnire, mmm, placuta la amiaza. si oana pellea la carturesti, absolut intamplator - multumim, domnita, ca ne'ati dus! -, dar nu mai putin minunat(a), de o naturalete incantatoare, un joc si o stare, toata. foarte tare mi'a placut.

dupa aia, un ceai la crem cafe, si un chelner zapacit care m'a amuzat peste poate.

in statia de troleu de la romana, un domn cu carja. seamana cu cineva, nu'mi dau bine seama cu cine. vine troleu', o doamna din statie se adreseaza domnului: "sa va ajut". domnul baguie ceva, se urca cu oaresce greutate. in troleu trece pe langa mine si se aseaza in fata. doamna ii spune, asa, din mers, ca'i plac cantecele lui, si atunci mi'am dat seama ca era cornel constantiniu. si, nush, parca mi'a facut rau sa'l vad asa... foarte trist.

m'a reinvadat cotidianul bucurestean. si nu pot spune ca ma bucur.

16 apr. 2008

muzica usoara

foarte funny la cotidianul, ca si'a inventat o noua categorie, top quality, ca sa fie si ei p'un loc mai fruntas la tiraje si audienta, ca'n topul ala real, de'l dominam noi, n'au nici o sansa. ce nu ma prind, in top quality asta e voie sa publici si dude cu aproximari de tiraje, audiente si calcule facute dupa ureche, ca'n sondajele electorale?

de la 1 la 2 e simplu sa cresti. la fel de simplu pe cat ar fi sa stii (spre deosebire de colegii de la cotidianul) ca pluralul de la insert e inserturi nu inserte.

ma rog, dragalas. au reusit sa'mi produca un zambet. auzi, top quality!

15 apr. 2008

tunisia. lumea de piatra la rasarit: my immortal.

mi'am propus si mi'as fi dorit sa respect o oaresce ordine cronologica a postarilor despre tunisia. eram la el djem, in drum catre casele trogloditilor din matmata si era abia pranz. o sa revin, maine, fresh, la amintirea cronologica pen'ca abia acum, la o saptamana, am starea de povestit de rasarit.

***
ne'am trezit devreme, la cinci, si am plecat la sase din hotelul primitor din douz. un hotel de trei stele cu servicii calde. la propriu. noaptea a fost rece, si am cerut inca o patura pe care am primit'o imediat. dimineata, dupa nelipsitul ness, lucrurile stranse in graba cu ochii carpiti de somn, cu grija de a nu fi uitat ceva, dar in imposibilitatea de a ma asigura de asta: era prea devreme pentru ritmul meu biologic. n'am uitat nimic.

in autocar. stau in fata. ne deplasam, e liniste, e intuneric, toata lumea dormiteaza. nu mai stiu cat am mers, cred ca nu prea mult, am atitpit, nu stiu de ce m'am trezit si m'am uitat pe geam, se crapa de zi. si undeva, departe, vorba cantecului, se zarea prima geana a zilei, un firicel de lumina portocalie, din alta lume, parca.

am cerut sa oprim. nu stiam daca e'n program si nu ma interesa. intrasem deja pe teritoriul lui chott el djerid, lacul sarat si secat. m'as fi dat jos si daca m'ar fi lasat acolo. am oprit, am coborat. cum te uitai in zare, numa nisip, pustiu, si geana aia de lumina. aerul era rece, dar nu taios, placut pentru obrajii inca incinsi de somn. m'am infasurat in ursuleti. incet, unu cate unu, au coborat si ceilalti. m'am dus mai incolo.

geana de lumina a inceput sa se ridice incet. e momentul in care ai o revelatie: desertul este o mare, e aceeasi senzatie. in afara de boleroul de ravel pe care rasare mai bine si mai vrajit soarele, era ca la mare. doar ca, in loc sa se reflecte in apa, soarele, tragea dupa sine o lumina portocalie, rosiatica, incredibila. nu stiu cum, dar din autocar se auzea, incredibil, "world is stone" si mie, ca proasta, mi'au dat lacrimile. cred ca de multumire pentru asa o coincidenta, dupa toate zilele in care ascultasem muzica lor aproape de manea, cand rasare soarele, se'aude world is stone.



a durat cateva minute, doua, poate trei. incet, ca un preludiu, si apoi repede, a tasnit deasupra orizontului. gata. am mai stat un pic. dupa world is stone, un pic de liniste. si apoi, cand ma minunam de minune si coincidenta, ma gandeam ca asta trebuie ca e un moment de fericire absoluta, nirvana (cu praline, eventual) si ca ce bine ca l'am trait, well, la radio incepe



cred ca m'am urcat printre ultimii in autocar. liniste si my immortal si rasaritul ãla... coplesitor, e ceva ce nu se poate povesti, de fapt. plecand, pe ultima strofa a celor de la evanescence, fara sa'mi dau seama, am cantat, asa, cu lacrimile innodate'n barba. ultima piesa din aceasta trilogie a fost "don't cry" a celor de la guns. si dupa aia n'am mai prins postul ala de radio. dar a fost mai mult decat perfect.

my immortal...






tunisia. ruine cu parfum.

cum ziceam si ieri, azi vedem ruinele de la el djem, unul dintre cele mai mari amfiteatre romane, al treilea ca marime, dupa roma si capua. o "sala" de spectacole in care se puteau distra cam 35.000 de oameni. fireste, cei din arena - si nu ma refer la lei - se distrau cel mai putin..




am coborat si sub arena, acolo unde erau celulele si custile. din motive de arhitectura masochista, se zice ca aici exista o bucata de zid care, odata darmat, trage dupa sine intreaga constructie. zapacita cum sunt, m'am ratacit de restul grupului, asa ca n'am fost pe faza cand au aratat zidul cu pricina.



cam atata despre pietre. tata, care e prof de istorie, ar fi putut sa va povesteasca mai multe si poate cu mai multa ardoare, da' mie din istorie mi'au placut mai degraba legendele olimpului si povestirile istorice. si, fireste, brad pitt si russel crowe.

la iesirea din amfiteatru, in jur, pe stradute, exista o mica zona comerciala, cam saracuta. printre dughene, insa, si parfumeria. de la imitatiile de parfumuri celebre care au note de baza orientale (magie noire lipsea, insa - am intrebat) pana la esente gen mosc, portocal si lamaie. parfumurile erau uleioase si extrem de persistente. am cumparat si eu o sticluta din asta cu parfum 1001 de nopti, cu gandul sa cadorisesc o doamna speciala, dar ma tem ca sticluta n'a facut fata avionului, cedand nitel la gat. parfumul, insa, e acolo, dar pas de mai fa cadou o sticluta ciobita! uffa!
gesturile femeii, insa, m'au fermecat. parca era vrajitoare, cum amesteca licorile alea, turna in sticlute, felul in care le impacheta, vocea, mimica, toate. as fi putut sta linistita acolo toata ziua s'o privesc.



dupa ce'am negociat doua saluri cu cate 2 sau 3 dinari fiecare, am pornit mai departe, spre berberi, la trogloditi, acolo, sub pamant. despre ei povestesc data viitoare. ultimul instantaneu al postarii, un domn (sur)prins in cafeneaua din drum, cea in care am baut un delicios ceai de menta. apropo, menta lor e al'fel deca a noastra, mai aromata. mmm, menta dementa!

14 apr. 2008

tunisia. el djem.

sambata, in ziua a treia, am pornit catre sahara. stiam ca programul e strans, cu multe lucruri de vazut. primul dintre ele, el jem sau el djem, acolo unde e si amfiteatrul roman. unii ii zic colosseum, dar e amfiteatru. orasul e mic, cateva mii de oameni si n'am apucat sa vad prea mare lucru din el pentru ca, asa cum am zis, programul era strans. am vazut doar stradutele si comerciantii din jurul amfiteatrului.







in episodul urmator vedem ce'a mai ramas din amfiteatru si oprim, scurt, intr'o parfumerie, apoi bem un ceai intr'o cafenea, pe marginea drumului.

13 apr. 2008

alanis morisette la b'estfest

daca alte nume m'au impresionat mai mult sau mai putin, manu chao fiind unul dintre cele de la categoria "mai mult", iata un nume care ma face sa ma duc sa'mi iau bilet, clar, scurt si fara alte discutii: alanis morisette!
me happy!



bonus: din cate'mi dau seama, sunt primul blogger care are stirea asta :D

tunisia. cu ochi albastri.

de obicei, fac poze. nu ma pricep cine stie ce, abia invat ce e awb sau iso. uneori, insa, din diverse motive, fie pentru ca's mai atenta decat altii sau sunt atenta la ceea ce altii nu sunt atenti, sau prietenii stiu de ce, imi ies neste poze bune, aproape fotografii. asta e una dintre ele.

12 apr. 2008

ma uit pe geam si ce vad?

(leapsa de la copolovici via petreanu)

acu cinci ani si mai bine, cand planurile de mutare din casa parinteasca erau clare, banii toti in banca si perimetrul de cautare bine delimitat, am vazut fix trei apartamente. unu vav de ai mei, pe duca, cu o bucatarie, hol si balcon imense, insa cu sufragerie, baie si dormitor intrucatva meschine. am pasat. al doilea era ok, insa locuit de niste tigani iar imputiciunea, sunt sigura, era instalata deja in toate materialele de constructie.

pe'al treilea am stiut ca'l cumpar de cand i'am trecut pragul. dincolo de sentimentul de "casa buna", avea usi duble la balconul sufrageriei, deci era luminos, avea parchet si avea, mai important decat orice, vecini doar hãããt peste strada, peste parcul garii si peste o alta strada. deci nu tre sa'mi pun perdele - urasc perdelele! acum e apartamentul meu. uite ce se vad de la geam, aproximativ perpendicular, usor spre gara:

(by day)



si by night, o imagine care'mi aduce aminte, din vreme in vreme, de ce iubesc orasul asta imbâcsit, galagios si traficat...



uite ca nu ma gandisem la asta, da' cre ca ceea ce vezi pe geam la prima ora a zilei, cand faci ochi spre o agenda mai mult sau mai putin incarcata, cu gandul la cana de cafea... ei bine, ce vezi, spun, iti da premise pentru o zi mai buna sau mai rea.. ale mele, cel putin din punctul asta de vedere, incep bine.

11 apr. 2008

tunisia. model de hotel.

hotelul in care am stat eu, el menzah (4*), arata bine, nimic de reprosat. dar in plimbarea de a doua zi prin hammamet, in drum spre samira club, locul unde ar trebui sa se duca tinerii romani sa se distreze la niste preturi ceva mai accesibile, am vazut baya. si am si intrat. si arata ca'n 1001 de nopti. eu prefer hotelul nostru unde lobby-ul era inalt cat cele patru etaje si la fel de aerisit...



... dar baya arata chiar ca'n povesti. de la zidurile duble, ca ale unei fortarete...

... si intrarea impunatoare unde binecuvantezi umbra..

pana in interiorul cu mii de bucati de mozaic pe jos si zone separate prin mobilier...

si co(t)loane.

balcoanele interioare ale etajelor arata de'a dreptul incantator, parca sunt facute din fondante. la unul dintre ele atarna, vezi bine, covorul zburator.

sindbad, ala micu, de'l stiti din desenele japoneze, are si el un covor zburator. sau poate ca e ali baba, nu l'am intrebat.

oricum, balcoanele arata delicios, nu credeti?



aici, la baya, m'am intanit si c'o pisica. e cam urata, da' nu e bine sa judeci pe nimeni dupa aparente. sunt sigura ca are un suflet bun.

la receptie e un cufar maaaaare iar deasupra lui sunt toate aceste chei vechi. portile camerelor functioneaza, insa, cu cartele.
si in fine, detaliu ilinca la vitraliu. nu se vede mare lucru din mine, asa ca tre sa ma credeti pe cuvant: eu sunt!

tunisia. prin hammamet

nu e atata de greu sa aleg poze cat e de greu sa gasesc caprarii pentru postari. apropo, caprarii vine de la capre? ce legatura are asta cu clasificare? caprele se clasificau in caprarii?


acu postez din ziua doi, plimbare prin hammamet yasmine, ce'am pozat pe strada. am mai zis, strazile's aerisite si, pentru ca era extrasezon, destul de putin umblate. hotarat, oricat de frumoasa e panorama, nu mi'ar placea sa ma duc acolo cand e locu' intesat de turisti.
domnii si pachidermele erau in numar destul de mare si marime mai mult decat naturala, insa din pricina turistilor care se tot bagau in cadrele mele, n'am reusit sa prind un cadru general cu baietii astia rai. oricum, ma credeti pe cuvant, erau vreo opt-noua, si destul de impresionanti.

tunisienii stiu sa construiasca in asa fel incat turistul blambec s'aibe senzatia c'ar fi si oaresce istorie in unele ziduri. de fapt, gardul asta (e gardul de la carthage land) a fo realizat, cu fresce cu tot, acu vreo cativa ani. da' are "patina", este?


bon, acuma, vegetatie. nu's numa palmieri, ci si un soi de salcii, nush cum le zice, si mi'e lene sa caut acu, iar despre sunat si intrebat nici nu poate fi vorba la ora asta, asa ca nu mai puneti atatea intrebari!


si inca neste bucati cu peisaj din locul asta. senzatia de aerisit e coplesitoare, iti simti ochiul si plamanul invadate, chiar si cu nasul infundat! toate constructiile respecta niste puz-uri si pug-uri foarte stricte, si nici macar in zonele de city, tunis sau sousse, n'ai voie sa construiesti cladiri mai inalte de 20 de etaje. ghidul, ahmed, are o explicatie de mega bun simt: pai daca e atata loc, ce sens are sa strici panorama?






]

asta care urmeaza, ultima inainte de bonus, e ideea lor de decoratiuni pe cladiri, al'fel, foarte nimerita. nimic nu'ti deranjeaza retina, iar combinatiile alb/albastru si bej/caramiziu sunt incantatoare.




cam atat din orasul-statiune. printre masini (putine si, in majoritate, frantuzesti), mai apare si cate'o trasura. care nu e nici mai frumoasa nici mai urata decat orice trasura. insa unde mai gasesti cai care topaie intr'un unison asa de perfect? asta e bonus la pozele din seara asta. in episodul de maine vedem ce ce intelege in acest locuri prin decoratiuni interioare made in turistia... asta.. tunisia! pana atunci, trap de voie si vedeti ca se poarta bretonul pe dreapta, batut de vant!