pseudo_pisicisme (3): pc contra pc

cand am ajuns acasa, usa de la vecina de vav era deschisa. in usa, o alta vecina. langa ea, o zgatie mica de fata, cu ochii mari. in bratele ei, un motan. portocala. l'am mangaiat pe motan, am salutat vecinele, am descuiat usa. sony, motz, la usa. miaaaau. las geanta, las gentoiul de laptop, iau pisica in brate, si hai sa vedem daca se inteleg felinele.

sony, curios, ciuleste urechile, si da sa se apropie cu botul.

alalalt, da urechile pe spate, se trage nitel cu totu, si scuipa, uite'asa: hîîîîîî

sony, tampitel, se uita la mine a "ce vrea ãsta, ce'am facut?", intinde iara nasul: "mãããã, pe mine ma cheama sony si sunt un pisic. ea e mama mea. tu ce si cine esti?"

alalalt, iara scuipa! si miauna asaaa, subtirel, amenintator, in crescendo.

sony, siderat, sta cuminte, mai-mai sa planga (stiu eu!) si nu mai zice nici pis. mi'am luat motanul si'am plecat acasa la noi. si dupa ce am inchis usa i'am explicat ca nu toti pisicii sunt draguti, asa, ca el, si ca nu tre sa puna la suflet. acuma toarce pe monitor.

este ca's un bun lup moralist?

pe picior de plecare

lunga lista cu to do. si putin timp pana la plecare. plus traficul. nu mi'e clar ce fel de haine ar trebui sa iau la mine, si nici n'am kef sa iau prea multe... tough choice! in ultimii ani, insa, de la atatea delegatii, am invatat sa fiu gata de orice plecare in 20 de minute, asa ca ma bazez pe intuitia de moment.

sony inca nu stie ca plec, o sa'i fie greu fara mine o saptamana, mai ales ca vine mama sa'i dea de mancare si sa'i mai tina un pic companie iar sony nu poa' s'o sufere pen'ca de fiecare data cand vine nu se poate abtine sa nu faca ceva prin casa, iar sony, cum am mai zis, are o aversiune majora cand vine vorba de oameni straini care se invart prin casa ca si cum ar folosi matura. m'am gandit sa'l duc si pe el intr'o tabara de pisici, dar cre c'ar suferi inca si mai abitir daca'i skimb si mediul si nici nu ma are nici pe mine in preajma.

sincer, cre' ca daca era vorba de un copilas, mama s'ar fi descurcat mult mai usor decat cu un pisic. da' nici io nu po sa fac un copil numa ca sa'i fie ei mai simplu cand plec io'n delegatii, nu? :))

432

marturisesc: n'am vzt 432. din incapatanare, mai ales, pen'ca toata lumea zicea ca'i bun, pentru ca lua premii, pentru ca, admit, cu putine exceptii, nu'mi place cinematografia made in ro si nu'mi plac temele postdecembriste adoptate. am trait destul in comunism. daca nu e amintit cu umor, nu ma intereseaza sa revad lucruri care sa'mi evoce de epoca respectiva.

deci acu, ca se da pe hbo, am zic ca hai sa'l vad. admit ca jocul actorilor e ok. dar la faza cu sonda din camera de hotel a fost prea mult pentru mine. am vomitat, m'au apucat frisoanele si am stins tv-ul.

sunt sigura ca e un film bun. sunt sigura c'a meritat premiile si distinctiile primite, whatever. dar din punctul meu de vedere e unul dintre filmele pe care, daca le'as fi vazut la cinema, as fi iesit din sala inainte sa se termine. the end.

ps doar ca sa pricep, totusi. pentru cei care l'au vazut si placut, o singura intrebare: ce anume vi se pare ca'l face pe filmul asta unu' bun?

maniere de bucuresti

azi iar am scapat la cantat pe strada. pai daca era piesa asta de mai jos iara io ma vad cu doamna mediterana peste cateva zile... pai cum sa nu canti?

pe drumul dinspre piata spre bloc (cateva minute), lalaind de saint tropez, ma'ndrept spre curtea din spatele blocului, rear entrance, ca sa zic asa, ca e mai simplu de accesat dinspre piata decat aia cu pres rosu din fata.

un homeless (asa arata da' nu ma pot pronunta cu exactitate in ceea ce priveste situatia lui locativa) isi cauta un perete mai ferit ca sa.. ma rog, treaba lui. cum peretele gasit era cam in drumu meu spre intrarea in bloc, imi dreg vocea destul de tare, completand cu un ã-ã negativ si sonor. omu se opreste, nu zice nimica, da' da din umeri a: "pai si unde?"

ii fac cu mana a stai nitel, omu ma urmareste cu privirea si asteapta un semn. intru in bloc. inainte sa se inchida usa in urma mea ridic degetu mare si ies din scena. cut!



asa cavalerism, mai rar!

pffff!

iaca, sa stim clar pentru cine se strofoaca atata statu roman pe banii nostri! nu s'au facut publice "raiderele" da' pe pariu ca din camerele astora n'o sa lipseasca alcoolul?! de fapt, o sa lipseasca. da' dupa ce, prezidential, il vor consuma!

1.

2.

3.

pisicisme (2)

pisica nu stie ca tu esti (asa de) mare si ea e (asa de) mica. pentru ea nu conteaza. daca are chef sa te fugareasca si sa te bata, uneori chiar pe bune, o s'o faca. topaie prin casa in doua labe ca sa'ti prinda piciorul, cam ca un catel. daca porti dres, pana sa zici "sony, da'te jos, pisica tampita, da'te jos, ca nu'mi cumperi tu dres!" s-a dus firul, iar pisica, redevenita calina, se uita la tine cu ochii mari: "ce'ai, draga, de ce tipi? n'ai baut cafea destula? ori prea multa? ia o pastila, ceva, nu se face sa tipi la ceva atata de dragut ca mine... si pentru ce? ma jucam si io, of, doamne! sa zici oameni si sa scuipi un ghem de blana!"

mai e, fireste, si faza cu felina care nu stie (sau n'o intereseaza) ca si tu tre sa dormi. si ca in timp ce ea se plimba lenesa de pe dulap pe canapea si pe pat, ori direct pe mocheta, in cautarea razei perfecte de soare care s'o gadile pe burtica si mustati, in timpul asta, tu te duci la serviciu. serviciu, zice pisica? ce'i aia serviciu? practic e locul ala din care te intorci ca sa'i pui ei in farfurie graunte sau plicul cu hrana umeda. a, da? ala e serviciu? nu e rau, da'n timpul zilei ma cam plictisesc uneori. si pe chestia asta, imi place sa te trezesc dimineata. foarte devreme. cam asa:



in contrapartida, cand esti suparat, pisica face mrau si vine fuga-fuga si ti se catara in poala, isi freaca urechile de tine si incepe sa cante un cantec batrrrranesc pe care numai ea il stie. ceva cu "nu mai sta suparrrrata, lasa trrrristetea, eu sunt aici, haide, ciufuleste'ma, fa'mi ce vrrrrei, n'am sa zic nici pâs, numa zambeste un pic acuma"

si stiti ceva? functioneaza cantecul asta..

(va urma)

neste barbati

aseara s'a vorbit la greu despre barbati pe blog la innu. cine ne place, si cine nu - mai ales mie, cica's carcotasa (sunt, true!), topuri, clipuri. dincolo de carcotasia'mi caracteristica, presupun ca domnii de pe sticla nu'mi spun mare lucru oricat de frumu ar fi, oricate gropite si freze studiat neglijente ar avea. si, hai s'o zic si p'aia, indiferent cum le'ar sta blugii pe fund! sunt draguti acolo, in rolul lor, in real life nu simt ca mi'ar zice mare lucru.
poate d'aia imi place igor. e... al'ceva.



ia, sa vedem! mai ziceti ca's carcotasa? :p

nervii noptii

ia dati c'o lopata pe asfalt. intr'o zona cu ecou. noaptea, cand nu trec masini. hai, hai. incercati. n'aveti lopata? nu'i bai, luati o bucata mai teapana de metal. de exemplu o gheara d'aia de escavator. aaaa? da? nu suna bine, nu? pai nu, clar.

bon! acu adaugati la zgomotul si'asa neplacut pe cel produs de motorul a unu... doua... ba nu, vreo patru sau cinci masini, tractoare, buldozere, compactoare, concasoare sau cum le'o zice.

si tipetele imprastiate a vreo 20 de muncitori. care's veseli la treaba si tipa unu la altu despre una si despre alta.

bon, acu stiti de ce mi'am turnat un pahar de whisky, scriu postul asta si dau drumu la muzica.

n'ati inteles nimic? a. ma rog. excesul de zel, urletele sau amenintarile sefilor au produs o mica revolutie in parcarea ministerului transporturilor. se reamenajeaza, se asfalteaza, se alea alea. adica, ma'ntelegi, micutul betiv cantaret e mare gospodar. si galant, al'fel, uite cum a aranjat el sa mi se puna mie nervii pe moate! nu ca l'as fi votat si fara harmalaia asta, da' acu cre' c'o sa'i fac si anticampanie!

oare as putea sa'i reclam la politie ca fac poluare fonica si sa le dea amenda??!

ce faci de summit?

ieri am inteles ca nu mai s'tem precauti ci moderati fata de teroristi. alaltaieri am priceput ca spp a cerut ziaristilor sa se acrediteze la piata presei libere. si la fantana miorita. stiti de ce? ca sa poata sta pe strada sa'i vada p'aia care vin la summit, cum trec ei, vaj vaj, in fuga masinilor straine si cu geamuri fumurii.

cainii maidanezi n'au fost nici ei uitati. i'am strans mintenas de pe strazi, i'am pus in custi, inchisi, ascunsi sub covor.

pricep ca si homeless-ii impartasesc aceeaasi soarta, stransi de pe strazi, dusi cine stie pe unde.
de fapt, iaca, tocmai am aflat, si eu impartasesc aceeasi soarta. plecarea in tunisia nu se face de pe otopeni ci de pe aeroportul din cluj. vad tunisia via cluj!

revenind, insa, mi se pare muuult prea exagerata primenirea asta summitiana, deranjul produs tampitilor de cetateni care platesc impozite si, nu in ultimul rand, umilinta la care s'tem supusi. le pasa alesilor de noi fix pret d'un discurs electoral. si de parca asta n'ar fi suficient sa ma enervez, fac pariu ca tot se vor gasi muritori de rand care vor sta, curiosi, pe marginea culoarului unic, sa'l vada pe bush ori poate chiar pe carla bruni.

ma gandesc ca poate ar putea sa se imparta niste salam de sibiu si niste pepsi pe strazi, ca sa se bucure si ei exact cum ma bucuram eu, copil fiind, cand ma duceam in cantonamentele pentru congrese si alte evenimente de partid si de stat!

prevad "tu ce faci de summit?" si "summit placut!", precum inainte de cutremurul anuntat de hâncu acu vreo cativa ani... bleah! pe cutremurul ala l'am sarbatorit la etajul zece din dristor, cu prieteni, pe principiul ca daca e sa cadem, s'o facem cu stil si de sus!

acu o sa fiu in aer de'a binelea!

PS taman aud acu la stiri ca un bucurestean a fost impuscat aseara pentru un loc de parcare. ain't that cool? unde dracu ne ducem? ma rog, nu stiu voi, eu ma duc sa'mi mai pun niste cafea. daca's cuminte, poate primesc la pranz paine si masline...

pisicisme

ieri, dintr'una in alta, s-a propus ca maria si cu mine, eventual si cu pisicot, daca e interesata, sa scriem o carte motivationala ref pisici. ceva gen "stapanii sunt de pe pamant, pisicile sunt de pe marte", sau "cum sa'ti dresezi pisica sa te bage'n seama cand vrei tu. curs rapid, 90 de zile"

amandoua am zis ca asa ceva nu se poate, ca pisica face ce vrea ea oricum, orice s'ar intampla, iar tu, ca stapan, n'ai mare lucru de facut, decat sa te bagi si tu in seama prin jurul ei. daca ai noroc, cand ai tu chef, poate are si pisica chef de joaca - asta e cazul fericit. daca nu, poti s'o iei pe sus (ai avantajul ca esti mai mare, da' nu te bucura de asta, e un avantaj minor), s'o intorci cu burta la vedere si s'o scarmeni nitel. daca ai noroc, poate'i vine chefu de joaca. daca nu, ori se cara ori ti'o trage.

chestia aia cu "e invatata sa faca la litiera" iar e hazardata. pisica nu e invatata, pisica se duce acolo pentru ca'i place sa fie curata. daca ar putea sa faca la toaleta si sa traga apa ar face si asta, da' nu poate (desi s'au auzit cazuri extreme), asa ca se duce la litiera sau la scurgerea de la cada si te anunta sonor cand si'a facut treburile, ca sa te duci sa cureti ce'a acoperit ea cu labele. si mai repede, daaaa?

in semn de protest, uneori, pisica mai poate sa faca pipi pe vreo haina sau geanta de'a ta, doar asa, pentru ca poate, si pentru ca, asa cum am mai spus, ea e stapanul, nu tu, ba, pisica dubioasa in doua picioare, fara blana si fara coada ce esti!

(va urma)

concluziile zilei

afara ploua de zici ca'i toamna, da' io stiu mai bine ca viata'i frumoasa, de fapt. sau poate ca nu e, nu in fiecare zi, da' daca vrei sa vezi, are niste sclipiri minunate.

a! si nu aduce anu ce'aduce ceasul, hihi

aaa... parole, fireste!

din arhiva: post lung despre carti

fidela promisiunii (sau pedepsei) de a nu mai iesi la shopping pana'n noiembrie, azi, fiindca iar nu erau taxiuri si nu m'am putut supune, din nou, caznei 205-esti, am luat 783 pana'n romana cu gandul de a ma duce la color sa vad noua colectie. am ajuns la carturesti. asta dupa ce am intrat la nike cu al bano si romina power in casti (ascultam romantic, na, ce vreti!?) ca s'am parte de privirile ironice ale unor tineri care credeau ca pe cuplul italian nu'l mai asculta nimeni. e, uite, ascult io!

la carturesti. deci. muzica. jarabe de palo este? este. doua albume. am luat 1mp, cel mai recent. are cry (if you don't mind, luminito) pe el, apropo. fireste ca puteam sa'l iau d pe net, cred, da's unii p care ii plac asa d tare ca'i cumpar, fiindca asa e fair, si fiindca imi place sa le am albumele in original.

asaaa.. dupa muzica am urcat la etaj, cu gandul sa fac browsing printre cani si agende fiindca planuiam un cadou pentru o pretena d s aniverseaza in weekend. o cana c'o pisica, doo, nu mi'a placut forma (canii), moving on, la agende e jale rau, nimic dragut, moving on. si tot dand tarcoale locului, am ajuns la capitolul self help books. pen'ca pretina'mi pusese in vedere ca nu cadou, deci chiar nu, mi'am zis ca o carte d'asta nu reprezinta, after all, un cadou, fiindca e la misto, evident, si chiar ar putea fi fun. deci am inceput sa parcurg titlurile. din care nu'mi amintesc nimic acuma decat cum sa si cum sa. a, era una, cum sa faci business in 90 d secunde, da' pentru ca pretena mea e ziarista, n'am deschis cartea respectiva. da' m'a amuzat titlu'. cre ca business in 90 d secunde e o carte pentru prostituate, voi c ziceti? oare am dreptate?

si, asa, titlu cu titlu, pana la coada m'am asezat in fund turceste si'am purces la imbunatatirea self-ului prin help, fin'ca la carturesti, mai ales sus, nu e un loc unde sa t jenezi stand turceste direct pe podea si razand d una singura. pai da, pen'ca am ras. ma, am ras cu lacrimi. cred ca e cea mai buna comedie p care am ... citit'o/vazut'o in ultima vreme (si care cred ca tabloul cu mine e cea mai buna comedie pentru fata de la carturesti), atat de funny! in primul rand titlurile astea categorice, cum sa ai succes in nush ce domeniu. cum sa'ti vrajesti sefu, cum sa deal cu colegii naspa, cum sa si cum sa. dar mai ales cartea intelepciunii care zicea ceva d genu poarta'te frumos cu oamenii iar urmatorul sfat era poarta'te foarte frumos cu oamenii importanti si bogati. si nu era o carte despre cum sa te mariti. nu, astea erau pe alt raft, da' n'am mai avut timp si d ele, le aprofundez data viitoare, fiindca mi'am propus sa ma mai duc, pentru ca e prea amuzant.

si mai era una, p care am si luat'o pentru pretena mea, 37 d secrete despre prosperitate. de ce 37 si nu 36 sau 38, de ce nu 40, nush. nu mi'e clar. poate a murit inainte sa termine cartea, poate ca trebuiau sa fie 100, ma gandesc, poate e volumul 1, dracu stie, da' 37 sunt! fix 37!

(later edit): faceti o pauza inainte sa cititi restu, ca mai e, am scris ditai postul! pauza:



randy cage, autorul, care e chel, dupa cum se arata pe coperta patru, cica s'a ridicat, citez, din celula unei inchisori, in adolescenta, la statutul de multimilionar autorealizat si mai e si un expert indiscutabil in domeniul performantelor de varf si al realizarilor umane extraordinare. na!

sa vedem ce scrie in carte, o deschidem la intamplare! sfatul 17 spune asa: prosperitatea nu poate exista fara bani!

asta e fix genul d kestie pentru care platesti cartile d self help. ca sa ti se spuna the obvious! deci o iau, mi s pare fix cadoul d care prietena mea o sa rada si nici nu e un cadou, nu poate sa fie considerat un cadou!

am mai luat una: cum sa'ti ruinezi viata - financiara, profesionala si personala. pe coperta patru mi se explica: e psihologie inversa, ba! deschid si citez:

financiar. Gaseste un partener cu gusturi realmente costisitoare si nechibzuit din punct d vdr financiar - si casatoreste'te cu el. (...) Analizeaza cu atentie toate cataloagele pe care le primesti in cutia postala si comanda din ele mai tarziu sau atunci cand t simti singur - mai ales ca la orice ora iti raspunde o voce prietenoasa cu care poti sta de vorba!

profesional. Cauta sa pui la punct pe oricine si pe orice, oricand: muta'te cu femeia aia care a frant inima fiecarui barbat cu care a umblat vreodata din cauza infidelitatii ei. Spune'i ca astepti de la ea sa fie loiala iar ea nu ma mai calca niciodata stramb. daca se intampla, insa, sa o prinzi, fa gura putin si arunca'i CD-urile preferate - iar ea o sa revina la tine torcand ca o matza ascultatoare pentru tine si numai pentru tine! (...) Spune de cate ori poti "Ti'am zis eu!"

sentimental. Compara'ti partenera cu fostele iubite (...) Vorbeste numai despre tine tot timpul.

explicatiile sunt inca si mai funny.

in fine.. ideea e ca mai toate sunt la fel de tembele. adica serioase. dar de'a drept' hilare.

am mai luat

clar de femeie, ca mi'a facut simona pofta de ea.

cum m'am lasat de gandit pentru coperta patru: viata este o impertinenta solitara ... de la trezire pana la culcare, de la rasarit pana la apus, viata este o gigantica alomerare de marunte necazui si umilinte. prin urmare, cine isi propune sa supravietuiasca lumii moderne, trebuie sa se lase de gandit... - o sa va povestesc despre cum merge procesul.

legile mamei lui murphy despre dragoste, sex, casnicie si alte nenorociri - pentru singurul folos al chimiei este ca explica de ce te indragostesti intotdeauna de natarai. amin, sista!

ghidul managerului de presa - ca sa vad cum vad altii si pentru ca n'am ajuns la lansare - nu puteau s'o puna si ei cand n'aveam io sedinta!

si am mai luat - si va recomand - o delicioasa cartulie/brosura/ceva care se cheama piua! si are texte si desene delicioase despre jocurile copilariei noastre (inclusiv o foaie de TOMAPANT), si despre care o sa va povestesc in alt blog fiindca asta e deja muuult preaaaa luuung!

uffa! ce post. acuma, daca nu v'ati plictisit, e bine. si daca da, eu tot va recomand carturesti, etajul 1, carti d self help. cea mai buna comedie!

din arhica: post lung despre carti

brd, brd, comisionul unde e?

acu vreo cateva saptamani mi'am luat un nou frigider. ocazie cu care am facut si card brd-carrefour, sa fie. frigiderul l'am luat pe cardul respectiv, profitand de perioada de gratie in care nu platesti nimic, nici macar dobanda. perioada care s'a terminat sambata.

vineri n'am putut pleca de la birou suficient de repede ca sa mai gasesc brd-ul de langa mine deskis, asa ca am sunat la serviciul lor non-stop sa'i intreb daca, eventual, se poate plati creditu la ATM, si cum. da, se poate, urmati indicatiile, ca si cum platiti un furnizor, introduceti nr de client...

- aha, puteti sa'mi spuneti si mie nr meu de client?
- eu nu pot, intrebati la banca maine.
- la ce sucursala aveti deschis maine si de la cat?
- in galeriile carfur si cora e deschis de la 9.

lamurita si nu prea, la 9 sunt in carfur sa platesc. la banca nu e nimeni. scrie ca deschide la 10. intru la brd finance si zic: buna dimineata, vreau sa platesc un credit, azi se termina perioada de gratie. aia se uita blanc la mine.

- nu se poate plati aici, noi nu putem incasa.

bine, zic, am inteles ca se poate plati la ATM, dar nu stiu exact care e nr meu de client. asta puteti sa'mi spuneti?

- nu se poate plati la atm.
- sunteti sigura? la vocalis au zis...
- da, sunt foarte sigura, zice dama intepata. nu's incepatoare.

ideea era ca vroiam sa plec la buftea si n'aveam chef s'o frec in carefour o ora pana deschideau astia BRD-ul de'acolo. ma incapatanez.

- domnisoara, eu vreau sa platesc si vreau sa platesc acum. suneti o banca, ce mama naibii, luati'mi banii!

in scarba, formeaza un nr, baguie ceva despre o clienta si'mi intinde aparatul. la telefon, o voce amabila ma asigura ca se poate plati la bancomat, ba chiar imi spune si ce nr de client am si ma anunta ca as fi putut plati linistita si luni, daca ultima zi de gratie a picat intr'o zi nelucratoare. inchid si'i zic tipei din fata mea:

- se poate plati la atm. si imi face placere sa va spun ca asa veche cum sunteti, faptul regretabil ca lucrati cu oamenii nu e depasit, in gravitate, decat de lungimea batului pe care il aveti infipt in dorsal. o zi minunata.

totusi, brd face o groaza de bani din comisioane si dobanzi. n'ar putea sa platesca niste oameni care, chiar daca n'au atitudinea potrivita de client service, macar stiu ca poti sa'ti platesti creditul si la ATM?

din arhiva: si eu te iubesc

vineri seara mi s-a furat mobilul. no fun at all...
asta nu m-a impiedicat sa enjoy un concert ag weingerger intr-un fel de club pe la piata minis (habar n-am ce cartier e ala) ori sa-mi vizitez, sambata, bunica, la implinirea varstei de 88 de ani - si inca recita din minulescu!

azi, insa, m-am dus la orange sa-mi iau un telefon si cartelele sim (erau amandoua in acelasi telefon, ca de-aia... uf!). operatiunea a durat o ora si-un pic. trebuia sa semnez trei hartii, sa platesc si sa-mi iau aparatul (ca stiam ce vreau), dar pentru asta am asteptat aproape o ora. nice!
in fine, am un telefon nou. un nokia cu clapeta, e dragut, sunt happy about it. nu si de gaura din buget, dar asta e alta poveste...

ceea ce doream, de fapt, sa zic, este ca acest nokia are, printre altele, si cateva mesaje text presetate, ca sa nu mai stai tu sa culegi acolo, sms-viteza. clasicele "Sunt in sedinta", "Sunt ocupat acum", "Sedinta a fost anulata" si, atentie, un duios "Si eu te iubesc"

Maine poimaine o sa existe telefoane care suna automat la neveste, iubite, amante, si lasa sa curga "I just call to say I love you" dupa care o voce automata revine: "Draga, azi ies la o bere cu baietii. Da, si eu te iubesc... Muah!"

din arhiva: chefless (5/10 solved)

nu'sh ce am, parca's miorita. iarba nu-mi mai place, ori sunt bolnavioara. nu's, chiar nu's, da' al saptelea simt imi zice mie ca ceva nu e in regula.
imi vine sa ma bag intr-un colt si sa stau acolo pana mi-o trece, da' ma enervez ca nici nu stiu ce am, mi s-a nazarit, asa.
cre' ca am o perioada din aia in care nu trec cu vederea nimic din ceea ce mi-ar putea displacea.

10 things I hate (puteti sa-l considerati si tag, daca aveti chef) right now:

1. vecinele mele bagacioase - mai ales aia in casa careia miroase a buda turceasca si a peste prajit in ulei ranced, la sapte dimineata, cu usa deschisa

2. filmele si serialele de la TV -

am rezolvat, nu ma mai uit! vazut seal si phoenix, vineri alt concert! so, problem solved!

3. cum imi sta parul si ca sunt indecisa daca sa raman blonda, sa ma fac satena sau sa redevin roscata -

si p'asta am rezolvat-o! cum ziceam, blond days are over, si lupu'-si schimba parul, dar naravurile... he he! :)

4. ca nu ajung sa-mi iau banii de la rectificarea de impozit (patru milioane, inca din mai!)

5. ca nu am dus citirea apometrelor si o sa platesc 80 de ron in loc de 2o

6. ma chiar enerveaza ca am imprumutat carti la care tin si nu mai stiu cui

7. ca azi la sedinta interna n-am putut sa spun cat de tare imi displac unele lucruri in departament - da' le-am setat, asa ca tot e bine

8. ca nu am facut abdomene doua saptamani si n-am chef sa ma reapuc -

tot n-am chef, da' m-am reapucat!

9. ca n-am chef de nimic -

acuma am, ca e dragut afara!

10. ca se termina lista si-as mai avea de scris

uf!

din arhiva: imPOSTura

ceilalţi lupi m-ar sfâşâia dacă ar şti că urletul meu e în realitate un plâns...

nu cred ca paler a fost in croaziera asta cu noi desi l-am auzit pomenit de cineva la un moment dat. "impostura" lui, insa, imi este, mai mult ca niciodata, aproape.

sunt zece zile deja de cand plutesc/plutim. impreuna. "impreuna", aici, e o notiune foarte ciudata. extrem de incompleta la nivel... spiritual (un eufemism, va rog sa ma credeti), si aproape fortuita la nivel fizic, concret.

am ezitat mult in a posta acest exercitiu de sinceritate, daca s-o fac aici sau pe blogul "oficial", daca s-o fac oricum. ma iau vorbele inainte si poate de-aia am si ales impostura, ca nu-s vorbele mele: paler e de vina.

cam asa. fiecare intelege ce vrea. sau ce poate. oficial, imi este bine.

din arhiva: nisipuri

sincer?
acum, cand scriu postul asta, ploua marunt si nu mai are farmec.

de-abia ne-am schimbat (oarecat) echipa, cam pe jumatate, sau asa ceva. vestea buna e ca s-a dat drumu' la caldura in camere: bocancii au o sansa sa se usuce. ura!
suntem in parjoaia... un sat vai mama lui, cu oameni saraci si inspaimantati de integrare. ca-i pune uniunea sa-si mulga singura capra cu pompa electrica... mai scumpa, probabil, decat capra si toata branza produsa de aceasta in tot restul vietii ei ca capra europeana (cacofonia e intentionata, sic!)

in rest, un drum sculptat intr-o albie de parau. mlastinos pana spre malul garlii, unde m-am si impotmolit de-a trebuit bietul tase sa-mi curete bocancii cu furtunul si inca astept sa se usuce blugii ca sa-i curat si pe ei. funny. si inspaimantator, la o adica. aveam senzatia ca nu mai ies din namolul ala...

deh, arata ca un nisip. si, ar trebui sa stiu mai bine, nisipurile sunt inselatoare...

din arhiva: numa' de bine

de unde se vede ca eternitatea este o chestiune de viata si de moarte!

din arhiva: "tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?"

asta, si "pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?" erau intrebarile cele mai enervante din viata mea de copil. cred ca si-au pastrat valabilitatea pana in zilele noastre, presupun ca si azi copiii sunt intrebati in legatura cu aceste doua chestii.

mi-a venit in minte asta citind pe blogul lui cocolino postul despre fericire. cand eram mica, eu vroiam sa ma fac fericita. toata lumea vorbea despre a fi fericit, si-mi rezultase ca asta era bine, un deziderat. in cele din urma, am ajuns sa cred ca e o meserie.

mai apoi am vrut sa ma fac gunoier, pentru ca 1. tata (care e profesor) zicea ca in germania un gunoier castiga mai bine decat el, si 2. imi placeau foarte tare manusile lor maaaaari
mai tarziu am trecut prin faza cu medicina pana prin liceu cand am decis ca psihologie. unde am si facut neste ani de facultate. si apoi am decis ca presa. si apoi s-a decis PR. in fine, povestea cu PR-ul e mai lunga...

voi ce vroiati sa va faceti cand erati mici?

din arhiva: marea@sulina.ro

de fapt, e sulina, ro, punct. acolo se termina tara :)

din arhiva: 5mph

asta e viteza cu care se deplaseaza acum vaporul nostru. mai toti colegii sunt pe mal, pe salupe, periprave si suline, si am ramas putini la bord. am fi plecat si noi, ancuta si cu mine, daca, atunci cand am navalit pe punte pentru a debarca, vaporul n-ar fi fost deja plecat de la tarm...
pe scurt, ca nu prea am baterie la laptop, dau un copy/paste cu postul de pe croazierajn de aseara, f tarziu

"am cam doua minute inainte sa mi se faca iremediabil somn si, astfel, sa fiu nevoita sa ma duc sa dorm.
zi rapida. colindat sulina, cunoscut oameni, vazut farul vechi si o biserica parasita, cimitirul multietnic, impartit "fraiere", pus banner, trimis comunicate, gasit, hranit, gazduit si relocat una bucata pui pisica, ... , vazut marea.

cum sa va spun, in putinele cuvinte pe care mai am vreme sa le insir aici & acum? marea de la sulina, cu plaja cu tot, e al'ceva. e mai mare, mai albastra, mai frumoasa. daca vi se parea ca vama veche e locul unde sa fugi de lume, incercati marea la sulina. that's the place. pe plaja, doar cateva baraci si o scara metalica in spirala pe care cred c-a incercat Catalin sa urce. si senzatia de nemarginire.

si luna era plina si era incredibil de faina si... gata timpul!"

azi... navigam si cam atat. nu e peste in dunare! :)

din arhiva: off we go!

dragilor,

asta e! gata! in mai putin de-o ora plecam. la cata ploaie e in jur, ai zice ca putem incepe sa navigam linistiti chiar de la bucuresti. dar, nu! vom naviga de la sulina, asa cum am zis!

m-am trezit cu mega intarziere, la opt fara zece. de fapt, ancutza m-a trezit (sa nu-i spuneti asa, nu-i place), si am reusit sa-mi fac bagajul si sa ies din casa in juma' de ora. in felul meu, mai ales daca luam in considerare ca sunt femeie, sunt o campioana la facut bagaje. hainele erau stranse pe canapea, dar doar atat, nu tu obiecte de toaleta, nu tu incarcatoare, zapp, perie... mi-oi fi luat vreo perie?

sa fiu optimista, totusi, fiindca sunt sigura ca, macar de data asta, pisica nu a reusit sa evadeze cand am iesit pe usa. si, bonus, cred ca am si incuiat usa apartamentului.

deci, plec in croaziera. am motive sa cred ca va fi bine (e pe lista), si am motive sa cred ca divertismentul nu va lipsi deoarece din minunatul echipaj fac parte si persoane care sunt teribil de amuzante. ha, ha, fata ce-o sa ne mai radem! (aici eram un pic cinica, m-ati prins!)

cam asa. ne vedem pe bloage. di, apusul e dedicatie speciala pentru tine! :)

din arhiva: the internet is for...

pentru cei care stiu ce-i aia WoW, dar si o posibila tema de gandire privind utilitatea internetului... ready, normal people?

din arhiva: free hungs 4 all!

made my day!

din arhiva: oh, no! not again!

in cele mai multe dintre dimineti, ma trezesc constienta ca tre' sa ma duc la birou. ca urmare fireasca a acestei realitati crude, dupa ce fac dus, cafea si revista presei, deschid laaarg usile sifonierului si-mi adresez permanenta si retorica intrebare: "Azi cu ce ma imbrac?"

astazi e duminica, prilej cu care stau acasa. am lucrat ceva, am mai trimis niste e-mailuri, dar inevitabilul a venit: e momentul, e ziua, e perioada in care trebuie sa fac transferul haine de vara-haine de iarna. astazi. acum. it's now or... else!

nu pot sa sufar chestia asta! nu stiu de unde si de ce am atatea haine si, mai ales, cand am vreme sa le port pe toate. ma decid sa mai renunt la unele. uite, de exemplu, fracul asta rosu de satin. e spectaculos, dar nu l-am purtat niciodata. "lasa, ca e bun la ocazii", imi spun, apoi il asez pe umeras si in sifonier, numai bine sa mai am peste ce sari cand fac browsing.

rochia asta... mda, e misto. mi-a placut cand am cumparat-o, dar nu mi s-a pus pata pe ea, deci am purtat-o doar o data. dar "e de vara, oricum n-o mai port acum. las' ca ma decid la anu', prin mai"

si tot asa. ah, uite maioul ala! eh... a avut perioada lui de glorie, acum e uitat printre altele. ma decid sa scap de el! in fine, sifonierul meu e eliberat!

din arhiva: i'm bad!

eu nu inteleg oamenii care fac rau. asa, by default, gratuit si, mai ales, naiv crezand ca restul ii vor credita doar dupa vorbele benigne. nu-i inteleg, la o adica, nici pe restul, care ii crediteaza.

nu-mi plac starile conflictuale, si nu tin la suparare. fiindca ma stiu dura in replici dure pe care le servesc destul de nasol la "prima mana", ma inmoi repede si ulterior mi se face chiar mila de cine-mi iese'n cale la atac. in definitiv, e oarecat patetic sa ataci. inseamna ca ai o problema.

ideea e ca s-a luat cineva de viata mea (profesionala). stupid, nici macar nu-mi vrea scaunul sau biroul sau scrumiera (o juma de coaja de nuca de cocos, btw, e foarte tare!). vrea doar sa fie tartor. am ripostat aproape tacut, cu zambetul la locul lui, dar extrem de eficient. am castigat.

ar trebui sa ma bucur (si ma bucur) ca imi pastrez autonomia si asistenta de departament. da' simt ca ma bucur teribil si de faptul ca ala a pierdut, ca nu i-a iesit, ba chiar a fost oarecat umilit. si am rasucit si cutitul in rana. de cateva ori.
si mi-a placut.

e rau sau e normal, asta e intrebarea. uneori simt ca e jungla pe bune, nu doar o metafora a lumii moderne. da' nu vreau sa devin un animal care ucide de placere si nici un canibal: imi place starea mea de vegetariana.

tura asta, insa, nu m-am oprit la a indeparta piunezele de pe scaunul meu, ci le-am mutat pe scaunul cui mi le-a pus, adaugand niste coji de nuca. si mi-a placut ca s-a intepat. si am avut si cinismul de a intreba de ce a tresarit cand s-a asezat, ori daca pot sa ajut cu un nume de alifie numa buna pentru intepaturile de piuneze si coji de nuca...

din arhiva: eu extrovertesc, tu extrovertesti ... ei/ele extrovertesc. sau extroverteaza?

bantuind p'aici, printre bloage, dau de un entry in care se mentioneaza un etienne. paranteza edificatoare de dupa acest nume, "(amos)", ma lamureste fara dubii ca e vorba de un personaj ce se preumbla pe kappa acu' vreo... haaaat, sapte ani, sau asa ceva!

mi-am adus instant aminte de Andu, care acum a devenit carciuma de relativ lux. zic relativ fiindca ma gandesc, asa, cam cat lux poate sa fie cand buda e-n curte, esti in statia lui 282 (si alte asemenea), si se uita lumea la tine ca'ntr-un acvariu?

tin minte o seara in care am fost peste 100. aveti idee ce greu e sa strangi 100 de oameni la un loc pentru o conferinta de care se presupune ca sunt interesati? si totusi, la andu, desi nu se discuta nimic realmente interesant, veneau si unii din alte orase, doar asa, ca sa ne cunoastem. si sa radem - erau seri in care plecam acasa cu febra musculara de la ras.

ma'ntreb, chiar si fara sa ma gandesc la fenomenul Andu, daca toate sinceritatile pe care le postam noi aici sunt vreun semn al vreunui tip de patologie sociala. si cine's nebunii? noi, ca am gasit o cale sa extrovertim, sau aia care nici nu cauta?

PS in cinstea acestor amintiri, "/nick pisica_albastra"

greturi matinale

m'am trezit de mai bine de'o ora si abia reusesc sa fixez cu atentie ecranul monitorului desi juma de cafea s'a baut deja. imi amintesc clar ca am citit si mailurile, cate venira de'aseara via comunicatedepresa - nimic interesant, zau.
si ca, in timp ce se facea cafeaua, am vazut niste astronauti in parcul garii. doi la numar. sau poate ca erau omuletul de la michelin. sau buster, fantoma. da'n doua exemplare.
nu mi'e clar daca sufar pentru ca am o intalnire importanta la 9 sau pentru ca am adormit numa pe la trei jumate.

***

taman am cetit ca onor guvernul Ro zice ca vrea sa le dea profesorilor 150 de euro pentru haine, anual. dincolo de valoarea... amuzanta a sumei - oare pe ce criterii a fost stabilita? si ce haine poti sa'ti cumperi, intr'un an, cu 150 E? - chestia mi se pare destul de jenanta. mai ales pentru ca admite cumva ca profesorii patriei sunt intr'atat de saraci incat tre sa le dea statu bani de haine.
apropo, banii tre justificati cu chitante. nu scrie daca dresurile doamnelor profesoare intra la categoria imbracaminte sau fitze.

foto de foto

aicia e domnul marin raica, gentil, si cu subsemnata, viciata, by victor stroe, care e atat gentil cat si viciat - nu e ce credeti, pot sa va explic: e viciat, adica, pen'ca fumeaza, eeeee!

domnul raica, in afara ca e gentil, dupa cum se poate constata, stie si sa faca fotografii. si'am vrut sa va spun ca puteti vedea o (mica) parte dintre ele la casa lui virtuala de pe strada blogspot

mi'am luat'o

iaca regulile:

1. Post these rules;

2. Each person tagged must post 8 random facts about themselves;

3. Tags should write a journal/ blog of these facts;

4. At the end of the post 8 more persons are tagged and named;

5. Go to their page and leave a comment telling them they're tagged.

NB: pe cand am inceput eu blogareala erau cinci sau sase facts d'astia, cre ca nu le'au ajuns cititorilor :))

1. nu suport usi (la dulapuri) sau sertare deschise. in contrapartida, nu suport usile inchise - p'alea de la sufragerie le'am scos de tot. nu'mi plac spatiile inchise, deci. in aceeasi categorie se inscrie si faptul ca nu'mi place lumina artificiala cand e zi afara. prefer lumina naturala cat se poate si dupa aia lumanari. sau semineu

2. ma aprind ca un chibrit, repede si cu flacara mare. daca "ard" suficient, starnesc si incendii. cel mai usor ma aprind din pricina celor carora le e lene sa gandeasca si sa simta, astia de trec prin viata si ne respira oxigenul de pomana.

3. imi place marea, fara discutie. dar cel mai mult imi place dorul de mare, drumul incolo, momentul ala in care fara s'o vad inca, simt mirosul de sare si alge

4. exista doua specii distincte: ilinca de zi si ilinca de cum se'nsereaza. ziua am capul pe umeri. noaptea am capul in nori. urasc sa ma trezesc devreme.

5. ilinca dima e pseudonim, personaj de carte, din "panza de paianjen" a cellei serghi. ilinca de zi seamana nitel cu ea, concreta si curioasa. ilinca de cum se'nsereaza e aeriana, seamana cu diana slavu, da' aveam deja prea multe personalitati ca s'o mai inserez si pe diana slavu!

6. sunt foarte dezordonata, desi nu suport dezordinea. daca n'as fi nevoita sa traiesc cu mine, cred ca m'as da afara din casa pe kestia asta. pe de alta parte, nu prea suport sa mi se umble prin lucruri, oricat de dezordine ar fi, asa ca tot eu ma mobilizez si strang. pana data viitoare.

7. eram meteodependenta, si inca mai sunt, intr'o anumita masura. mica. sunt, insa, muzicodependenta. o piesa vesela ma poate inviora. p'alea triste am privilegiul de a le putea schimba c'o miscare a telecomenzii.

8. (asta e constatarea dianei mele): oricat as fi de "down" tot gasesc undeva (nu stiu unde, zau!) puterea de a fi autoironica si de a rade, daca nu de altele, macar de mine

leapsa merge la cine vrea s'o ia, c'am mai dat niste lepse si primitorii au ramas datori :D

newsflash

m'am intors pe urmele pasilor mei si mi'e dor de mare. de data asta inseamna mai mult decat atat. inseamna ca pot, din nou, sa'mi fie dor de mare. a trecut o vreme de cand..

visez plaja pustie de la sfghe si pescarusii razleti de la sulina. si'mi promit sa nu'mi mai dau voie sa uit ca florile alea mari, albe, sunt otravitoare.

the costelest

mie mi se pare tras de par tot circul asta si ma “seaca” felul in care tot romanul e “mandru de costel” de parca ar fi al lui, propriu si personal.

costel canta, e un talent nativ. aud (in direct la realitatea, robert a zburat la madrid) ca visul lui dintotdeauna era sa cante. bun. si? ce'a facut costel pentru visul lui? s'a dus in spania sa faca mai multi bani din dat cu mistria. in mintea mea erou e ala care face ceva extraordinar, care munceste pentru visul lui. care se lupta pentru asta. care nu vede dreapta si stanga pentru visul lui. avem si noi megastar. avem si noi scoala populara de arta, facultati de muzica.
dar costel, desi visul lui era sa cante, s'a catarat pe schelele din spania. un alt roman l'a auzit si s'a apucat sa'l promoveze nitel. asa a ajuns costel la hijos de babel. a castigat, desigur, pentru ca e talentat. si gata, acuma toata romania se lauda cu el. l'a sunat presedintele sa'l felicite alea alea

costel, marele roman, a zis ca mai vine in romania doar in vacanta si sa'si vada familia. dar o sa ramana in spania de'acum. well? na'va eroul! si'a implinit visul, acum are si bani. l'a luat sony music in grija. ar putea sa stea in orice loc din lume vrea... well, romanul a ales spania.
i rest my case!

ma bucur si eu ca un roman a castigat un concurs. da' de unde pana unde erou? ambasador? e un tip care canta bine. intamplator a ajuns la tv. so what?
sunt romani care exceleaza afara si care si muncesc de le sar capacele pentru asta. cu ei de ce nu ne laudam? aia de ce nu sunt ambasadori?

ps robert prezinta un “spaniol pasionat de romani”, ii zice buna seara si’i baga microfonul sub nas. omul zice si el “bonã sera” iar lobelt trage imediat concluzia, mirat: “dar cum de vorbiti romana asa de bine?”
spaniolul respectiv nici n’a priceput intrebarea, ca invatase doar sa zica buna seara pe romaneste. si nici aia prea corect :D

alt ps: cea mai buna chestie e ca poate o vreme, in loc de manele si zurgalai, o sa fie fredonate nessun dorma si traviata.

cam asha ceva

nu e chiar din seria "va iubesc, doamna!", da' e p'acolo.

daca junele idiot care manca seminte s'ar fi dat la o parte din prima, fara sa protesteze, as fi reusit s'o prind intoarsa catre mine si s'ar fi vazut mai clar garoafa roz purtata cochet langa tampla cu ghiocei

a fost chintesenta zilei de opt martie. asta, si trandafirul alb-roz stins primit la restaurantul turcesc unde'am mancat pe baza de pofta de musaka. ar fi fost bine ca macar ieri baclavaua sa fie cu 0 calorii, dar trandafirul a fost la fel de neasteptat. slujitorii lui alah nu's recunoscuti pentru o extrema curtoazie fata de doamne.

foto: ieri, in piata matache

ziua lu femeie

la fel ca si valentinele, azi dam nas in nas c'o alta sarbatoare cu obligatii. comentam mai putin pentru ca ne convine mai mult si pentru ca sarbatoarea asta e mai veche si mai putin de import.
drept vorbind, insa, si opt martie asta e la fel, acelasi lucru cu valentinele. tot un fel de obligatie. ar trebui sa'i zica "sfantu florareselor", zau

fetele, normal, se bucura si li se pare ca li se cuvine sa primeasca flori azi, ca daca nu vine el cu ditai buchetu, eventual bomboane si'o atentie, un mizilic, ceva cu pietricele si/sau metal pretios, daca se poate, e o tragedie egala cu sfarsitul lumii. "nu ma mai iubeste, fata, iti spun io. tu nu vezi ce porcarie mi'a adus de opt martie?"

prefer oricand sa primesc flori asa, fara nici un motiv, pen'c'as fi eu speciala, nu ziua, si nu pen'ca trebuie :)



da' asta, fireste, nu inseamna ca nu meritam. noua ni se cuvine TOT!
hihihi

veronesse ssuckss

luni seara pe la opt fara un sfert am ajuns prin faimosul (candva) magazin victoria - 50 de magazine intr'unul singur.

n'am mai fost p'acolo de vreo doi ani cel putin si nici acum n'as fi ajuns daca n'aveam actiunea de la casa capsa si n'ar fi insistat oana sa "dam o fuga" - zis si facut.

urcam la etajul 1, ne infigem intr'un magazin de pantofi. io vad unu care'mi place, e numarul meu, il vãr in picior, imi vine. cer perechea. in timp ce vanzatoarea cauta cutia, mai vad unul, il probez si p'asta, imi vine si asta. ii zic sa caute si prechea astuia. vanzatoarea, mofturoasa, face:

- pai sa va decideti pe care'l caut ca nu e asa de simplu sa rascolesc prin cutiile astea.

ii spun sec si rece ca daca vrea sa vanda tre sa faca acest minim efort. baguie ceva neinteligibil, probabil vreo injuratura.

imi gaseste una dintre perechi, ii zic ca'i iau. si ca'i iau si pe ceilalti - erau la reducere, o nimica toata de pret. si ca platesc cu cardul. se stramba din nou, usor dispretuitor:

- da' ce, n'aveti, acolo, un milion si ceva cash?

aveam, da' am vrut sa platesc cu cardul, ca sa nu mai trec pe la bancomat. si oricum nu era treaba ei.

platesc, primesc o punga cu pantofii. gesturile's reci si nu mi se spune nici multumesc, nici mai poftiti, si in genere, si eu si colega mea ne simtim de parca am fi intrat incaltate cu bocanci pe un covor alb, diafan.

ceea ce nu e cazul, fireste.

ne ducem alaturi. e 8 fara zece. alaturi nu e prea mult de vazut, dar stau suficient cat sa le aud pe cele doua vanzatoare din magazinul din care taman am iesit cu doua perechi de pantofi: "pantofi la 8 fara zece! bine ca nu vine la 9 sa-si faca cumparaturile"

io sunt la doi pasi de ele, nu au cum sa nu'si dea seama ca sunt inca acolo. dar zic, just in case

- nu va suparati, sunt inca aici, va aud

- da' si ce daca ne auzi?, zice una cu tupeu proletar. mare lucru!

m'am enervat. rau. o sa'l sun pe patron. nu cred c'o sa li se'ntample nimic alora, da' eu simt ca, pe alocuri, nu mai pot sa trec asa de linistita pe langa obraznicia si tupeul prestatorilor de servicii "made in romania"

PS cand am ajuns acasa am descoperit ambele perechi de pantofi puse intr'o singura cutie, claie peste gramada. singurul fericit a fost motanul sony care s'a varat imediat in cutie si'a tors acolo cinci minute, foarte incantat de el.

ieri

cand am plecat de la redactie, pe aleea ce leaga casa presei de piata presei, pe o banca, erau cateva zeci de buchetele de ghiocei ofiliti si tristi. vezi ca la casa presei, deci, vanzarea nu mersese bine (de unde se vede ca ziaristii nu's neste suflete prea sensibile si/sau atente) si ramasesera o gramada de buchetei.
nici eu nu mi's vreo sensibila, dar aseara, obosita, nu stiu de ce, cand i'am vazut pe ghiocei parasiti acolo, si tristi... in loc sa bucure pe cineva ramasesera ordonati acolo, pe banca...

nu pot sa nu ma gandesc ca e usor nedrept c'am observat florile ofilite de pe'o banca, pe aleea ce leaga casa presei de piata presei, si, de atatea alte dati, trec pe langa oameni ofiliti si... ma lasa rece.

florile n'ar trebui sa fie o afacere. niciodata.


primavara asta... hai sa culegem oameni!