acu vreo sase luni ma miram pe blog cum ma uit eu la ceas si nimeresc taman la ore fixe cand se zice ca te iubeste. "ma iubeste, da' cine!?", ma intrebam, mirata de atata potriveala orologica
zilele trecute am aflat, dupa ce am primit pe mail, obsedant, love de la ioniel. mult love, si multe alerte de mail. ioniel sent you some Love! ioniel sent you some Love! ioniel sent you some Love!
deci misterul s'a lamurit. faptul ca nu'l cunosc pe ioniel nici nu cred ca e important in context. vorba cantecului: (all together now!)
cat de penibil poate sa fie geoana! (live, acu', la A3) eu nu inteleg cum are asta simpatizanti, serios. sau colegu lui de alianta, marius marinescu. care mai avea putin si pocnea o femeie, in direct.
ma rog, nu ca femeia nu era, de fapt, o tata. dar, totusi! gestul arata cat de jmeker se crede asta, cat de tare si de deasupra oricarei legi, scrisa sau nescrisa, mai ales deasupra si dincolo de legea bunului simt.
nu doar ca nu prea am cu cine sa votez, dar anu asta ma'ntreb sincer de ce sa ma deranjez. sunt aceleasi figuri din ultimii ani, aia care n'au facut nimic. bleah
PS nush ce ar trebui sa faca un moderator intr'o asemenea situatie. totusi cred ca e cazul de ceva mai mult decat "nu pot sa cred ca s'a intamplat asa ceva".. c'mon!
despre ursii mei si damblaua cu ursii o sa vorbesc alta data. acuma vorbim doar despre unul singur, new entry in colectie, cules dintr'o cutie cu tot soiul de plusuri nebagate'n seama dintr'un magazin, vai!, second hand.
da, da, stiu. e urat. si sasiu. si are fata de prost. si gheare mici mici din pasla. prietena mea voichita opineaza ca bietul urs e amnezic, si ca nu'i e clar daca e urs sau poate ren d'alu mosu. sau chiar furnica! e un caz clar de urs aflat in indentity crise.
io am zis ca furnicile poarta ochelari, dar cica poate sa fie si furnica cu lentile de contact, ca sa vezi ce s'au modernizat si furnicile astea.
e un urs nou, de buna seama ca nici un copil nu l'a vrut, dar mie imi place de el taman din cauza asta. si'i caut un nume.
... erau multe jucarii in cutia de carton. si mai sunt jucarii, multe, si in magazine, am vazut eu. si dulciuri, si hainute. si ma gandesc ca poate ursii astia si prietenii lor (de plus sau nu) au nevoie de niste copii care sa'i iubeasca. si vine craciunul, iar ursilor de plus nu le sta bine intr'o cutie de carton ci in brate de copil.
poate stiti voi niste copii care ar dori sa adopte niste ursi de plus, jucarii, hainute, dulciuri, insa cine are grija de ei nu are bani sa'i ajute pe ursi si pe copii sa se intalneasca.
astept sugestii, idei si voluntari. si... dati mai departe. sunt sigura ca cineva ii cunoaste pe copiii astia.
un studiu realizat la universitatea din belfast arata ca femeile si barbatii se raporteaza diferit la ceea ce inseamna "a insela".
astfel, in timp ce domnii (in sens generic) considera ca cel mai nasol e ca ele sa'i insele la modul concret, fizic, doamnele sunt de parere ca infidelitatea condamnabila e cea emotionala. nu s'a stabilit cu exactitate daca flirturile online reprezinta o "calcare pe bec". asta inca se studiaza.
ce nu inteleg eu e de ce s'au cheltuit (de buna seama) bani pentru aflarea acestui adevar indubitabil. si se mai plang ca e criza...! pai daca arunca banii aiurea!? toata lumea stie ce conteaza mai mult cand vine vorba de sex(e)!
intre thanksgiving si craciun, chiar azi, am decis sa le sarbatoresc pe amandoua pentru ca, in fine, mi'am primit tatal inapoi si chiar sunt foarte recunoscatoare pentru asta.
si detaliile nu conteaza, si nici ca e vremea mohorata azi (mie imi place vremea asta, de fapt), si nici ca agentul termic din calorifer nu trece de 00(3)7 de grade, si nici ca sony nu pricepe cand ii explic ca imi e atat de somn chiar daca el are chef de joaca.
nu sunt practicanta de biserici si, daca mi se face sa intru, de maxim doua ori pe an poate, e doar pentru ca regasesc acolo un soi de liniste de care simt nevoia, chiar si eu, din cand in cand. nu cred nici macar in god, cel atotputernic, o vointa suprema, soarta, fatalitate, si cand am aflat ca treaba nu e roz, da, am vrut sa intru intr'o biserica (era inchisa), dar pentru o rafuiala cu Cineva, oricine'ar fi avut proasta inspiratie sa se gandeasca macar sa mi'l ia.
scria, innu, despre viata ca un barter. gen daca eu te sun trebuie sa ma suni si tu. daca eu sunt dragut cu tine trebuie (trebuie!) sa te porti si tu la fel. nu cred, nu mai cred in asta. dupa cum nu cred nici in "doamne, daca o sa fie bine, eu..." ... eu ce? ma las de fumat? o sa fac donatii regulate in fiecare sambata? o sa fiu mai buna? mmm.. mnu cred.
nu exista miracole*. exista, in schimb, oameni miraculosi. printre ei, cei care mi'au fost alaturi in povestea asta, cu gand, cu vorba, cu mai mult. si, cu putina magie, vor exista si cativa fulgi de zapada, azi, la geam.
doar e craciun, nu?
* dar sunt dispusa sa cred ca ar putea exista. si chiar lucrul asta in sine e o mica minune.
nu sunt adepta lui trebuie, nu mi se pare suficient de motiva(n)t. nu pentru mine. exista alte cuvinte-cheie. simt, stiu, pot, cred, vreau. si, daca nu merge al'fel, da, e bun si trebuie. dar numa' daca nu merge al'fel. n'am fost niciodata un copil prea cuminte :D
ce ciudat totusi ca ne credem nemuritori, invincibili si luam unele lucruri "by default" cand, de fapt, in viata nu exista garantii decat la electrocasnice*. atat.
azi, la obor, erau vreo opt-noua taxiuri pe colt catre colentina. vroiam sa ajung la fundeni. primul, al doilea, al treilea.. al saselea, fie se retrageau in militari, fie brusc isi aminteau ca au un client, fie mi'au cerut direct 20 de lei. nu e vorba de bani, dar ma scoate din sarite mica ciupeala asa ca am refuzat. pana la urma am gasit un sofer care m'a dus. pe ceas, cursa a fost 10,50. fundeni inseamna indeobste spital, nu spa. adica ai deja un necaz. si atunci de ce mama dracu incearca sa profite de asta? ce fel de oameni sunt astia?
soferul troleului 66 si cel al unui autobuz neidentificat s'au intalnit in trafic, pe acelasi sens. ploua in bucuresti si era harmalaia de pe lume. si totusi ei au stat un pic de vorba la semafor. chiar si dupa ce se facuse verde. chiar si dupa ce masinile din spate au inceput sa claxoneze frenetic.
deci?
si totusi, la sibiu, baiatul care serveste la piazetta s'a dus sa faca rost de ceai verde pentru un client pretentios (sic!) care vroia "ceai. da' sa nu fie lipton". si a facut asta in modul cel mai natural cu putinta, fara sa para serviabil sau degraba doritor de bacsis, ci doar dornic sa faca oaspetelui o placere, cu zambetul (onest) pe buze. si m'am mirat de ceva firesc, pana la urma, ca de'o deviatie.
*si chiar si astea sunt limitate la o perioada de timp.
copilutii din sibiu par sa fie foarte atasati de carucioare. nu, nu cele in care sunt plimbati dupa ce mamici, tatici, bunici ii infofolesc corespunzator, nu. e vorba de carucioarele in care'si plimba ei bebelusii de plastic.
si, dupa expresia fetei, iti dai seama ca iau treaba asta foarte in serios.
de asemenea, se pare ca sexul celor mici nu e important in alegerea acestui tip de jucarie, pentru ca, iata, si un baiatel e educat in acelasi spirit al responsabilizarii.
totusi, spre deosebire de adulti, pentru cei mici nu e chiar o joaca.
domnul adult din imagine a vorbit la telefon in toata perioada in care a stat in piata cu copilul. si exact in pozitia asta, asa, intors cu spatele la carut. sunt curioasa daca era copilul lui sau il imprumutase pentru agatat.
acelasi loc, acelasi pian, acelasi pianist si, in fine, acelasi cantec, cel din casablanca. in atrium. care vine de la inima, vezi bine. azi, nitel albastra, nitel imprumutata, nitel prafuita si (inca) un pic peticita.
dac'a fost sa nu fiu in bucuresti azi (zi complicata acasa) si daca lucrurile s'au repus pe linia de plutire intru linistea mea (pana data viitoare), n'as fi vrut sa fiu in nici un alt loc decat aici, my way.
multam, R.
si multam si maria, uitasem sa'mi iau carte la mine si'mi era cel putin inconfortabila ideea de a adormi fara sa citesc. am gasit "inca o zi" uitata de la mare intr'un buzunar interior al trollerului. uluitoare coincidenta. si extrem de binevenita.
sunt doar 365 de zile intr-un an, fiecare cu insemnatatea ei.
ziua mea, ziua buna, ziua de salariu, duminici, zile de vara, sfinti, 1 mai, 15 septembrie, 1 decembrie...
11 noiembrie este, pentru mine, o zi trista. imi reaminteste cu precadere cat de lipsita de curaj pot fi eu si cat de nedreapta este, uneori, viata...
de cinci ani, in fiecare zi de azi, imi doresc sa fie urat afara. sa fie mohorat, sa fie frig, sa fie bruma, ploaie, bacovia. sa nu fie nimic care sa ma faca sa ma simt mai bine cu mine insami si sa-mi simt regretele pe de-a intregul.
am constatat insa ca, oricata tristete m-ar invada astazi, oricate regrete, nu pot sa nu vad raza de soare, nu pot sa nu aud muzica.
poate nu ne dam seama mereu, dar ar trebui sa fim recunoscatori pentru faptul ca timpul vindeca, totusi, orice rana... chiar daca raman cicatrici.
m'am saturat de sindicate, greve si cereri de cresteri salariale. odata la patru ani toti liderii sindicali scot greva la inaintare si'i prind pe politicieni cu oole in usa. ne dati ori nu ne dati. helouinul romanesc, filmul de groaza din precampanie si campanie.
parlamentul, care se vrea reales, zice da. presedintele, care vrea sa foota guvernul, zice da. guvernul, care vrea sa foota tot ce prinde, zice nu se poate. nu ma indoiesc ca nu se poate... sunt prea multe contracte semnate acu, pe ultima suta de metri, plati de facut pentru autostrazi inexistente si borduri care, puse cap la cap, ar putea margini o strada de lungimea meridianelor si paralelelor. si, da, daca primesc profesorii, vor cere toti. si o sa fie nasol. chiar mai nasol decat e deja.
sa ne imaginam problema asta ca si cum statul ar fi un patron privat. angajatul cutare lucreaza la departamentul "educatie". treaba lui, deci, e sa educe tineretul. adica tineretul, cand termina macar aia 12 ani, hai sa zicem opt, na, de scoala, tre sa aiba habar macar sa vorbeasca si sa scrie corect in romana - limba nationala, apropo.
io zic sa se dea un test national de scriere si citire si conversare, si cateva probleme simplute de aritmetica, algebra, d'astea, iscoscele si echilaterale, si cateva notiuni de cultura generala, cate picioare are capra si cand a domnit fane babanu. sa vedem cati dintre tinerii educati de cei din departamentul "educatie" il trec fara sa se copieze si fara sa se sufle. si dupa aia vorbim de mariri. si la fel si in cazul medicilor si celorlalte categorii de bugetari.
si, apropo, as vedea sa dea testul cu limba romana si politicienii, cu tariceanu in frunte, ca m'am saturat sa'i tot aud cum hacuiesc gramatica romana... care, desigur, au invatat'o cand erau ei mici, da' a trecut mult timp de'atunci si d'aia.
pe zi ce trece sunt din ce in ce mai decisa sa plec din tara. si daca eu sunt atat de scarbita, cei care au un venit de 5-6 sute de ron cum or fi? astia ce mai spera? mai spera?
joc rar la loto, o singura varianta, aceleasi numere, si doar cand imi amintesc. ceea ce n'ar fi fost cazul nici saptamana asta, daca nu treceam pe la ai mei sa iau un cd si nu gaseam bilet de la tata, cu rugamintea sa'i joc si lui sase numere.
zis si facut, completat, platit. cu biletul in buzunar, m'am dus spre piata cu nouvelle vague in casti. cu mintea pe coclauri m'am trezit cantand in gura mare dancing with myself, m'am lasat "jefuita" de'o babuta care vindea crizanteme pitice in fata hotelului ibis pentru ca pur si simplu nu pot sa le rezist babutelor care vand crizanteme pitice pe marginea drumului, desi, ca sa fiu sincera, nu mai am vaze libere, e casa plina de crizanteme pitice de toate culorile.
si taman cand dadusem un sms despre un zi dragut, ce sa vezi!? tocmai imi taie calea o pisica alba. da' alba-alba.
probabil ca un suvoi de vorbe ar fi cel mai potrivit, ca in vremurile trecute cand "se lasa sange" - remediul potrivit si la indemana pentru orice deviatie. dar, oh!, atat de inoportun in secolul 21!
miercuri noapte, cand e liniste si muzica linistita, un pahar de vin (rosu, in mod exceptional) si pisica leneveste pe canapea. in minte, gandurile se perinda si se amesteca intr'o invalmaseala aproape zgomotoasa. e bine, ba nu e bine, sa tragi linie, sa intrebi, sa te intorci, sa nu fie tarziu, dar nici devreme, e bine, e rau, e alb, e negru. ganduri si razganduri. intre ele, printre ele, eu.
e doar un moment si poate ca maine dimineata o sa sterg postul asta, tot un joc de cuvinte, o zapaceala, minciuni albe ce construiesc imagini. ale mele, ale tale, ale tuturor. si toti pretindem ca suntem sinceri, de dragul conversatiei si pentru ca ne place sa credem asta despre noi: ca suntem buni. dar nu prosti de buni. tragem linii!
traim sub imperiul imaginii. ne alegem cu grija haine, farduri, coafuri, zambete, masti, aparente, replici, feluri de'a fi, tonuri, mimici. atat de multe si de variate incat ma intreb daca mai stim cine mai suntem sau am devenit cine ne imaginam* ca suntem.
s'au inventat dress codes si regulamente interne, coduri de conduita si casual fridays. adica sa te imbraci frumos, sa faci frumos, sa te porti frumos. de parca daca te imbraci in blugi la banca esti mai tampit!
miercuri noapte, cand e liniste si muzica linistita, un pahar de vin (rosu, in mod exceptional) si pisica leneveste pe canapea, imi vine sa le spun tuturor pe nume, fara duminutive, si'mi dau seama ca totusi nu se poate trai fara iluzii. inainte de orice al'ceva suntem dependenti de iluzii.
ma uit pe geam. blocul de peste drum e ticsit de ferestre, regulamentar si geometric aranjate. cateva lumini, putine, sunt aprinse. oameni care n'au somn, traiesc, se cearta sau isi calculeaza ratele aplicand noile dobanzi. zeci de ferestre, sute de vieti.
nu cu mult timp in urma am povestit de cel mai top al celor mai piese din ultimii 20 de ani. nu mai stiu daca lady in red era in top, dar a fost evocata cu multa... apreciere :D, as spune, de maria. ceea ce a facut sa mi se para ca, brusc, piesa e mult mai des difuzata la radio decat inainte de discutia cu pricina. probabil ca nu e adevarat, doar ca nu'mi mai trece pur si simplu pe langa ureche, ca inainte.
poate d'aia m'am amuzat cu atat mai mult cand am citit ca recent, niste cercetatori de la universitatea rochester au stabilit ca domnii le gasesc mult mai atragatoare pe doamnele care poarta rosu. ba chiar sunt dispusi sa cheltuie mai multi bani la o intalnire c'o lady in red. si cica ei, domnii, nici macar n'ar avea habar de acest mic detaliu cromatic, e ceva subliminal. asadar, uitati de "start wearing purple for me now", rosu e culoarea de baza!
de mai bine de cinci ani locuiesc langa gara. inainte de asta am stat tot in zona, nitel mai aproape daca punem la socoteala ca acum stau la sase si inainte stateam la doi.
cu toate astea, reusesc sa pierd trenuri. poate taman pentru ca stiu ca stau aproape si ajung imediat. ceea ce e adevarat. ajung imediat. doar ca se intampla ceva si uit de tren. si ca tre sa plec. si pleaca fara mine. s'a intamplat de doua ori. si era sa se mai intample odata acum o saptamana. la linia cinci nu mai era nici un tren, desi mai erau trei minute pana trebuia sa plece. la informatii cucoana e imperturbabila: a, si ce daca mai sunt doua minute? a plecat, se poate. si, oricum, trenul de la linia cinci pleaca de la linia trei.
am reusit sa ratez ratarea trenului, dupa un strasnic sprint pe peron, cu tortul intr'o mana si florile in cealalta. era ziua bunica'mii, a implinit 90 de ani.
o cucoana si'un clip care'mi plac mie foarte tare. party sambata seara dupa ce vineri seara am iesit in oras "mascata" in scolarita obraznica. "dansezi, masca?" :D
acu vreo sase luni ma miram pe blog cum ma uit eu la ceas si nimeresc taman la ore fixe cand se zice ca te iubeste. "ma iubeste, da' cine!?", ma intrebam, mirata de atata potriveala orologica
