15 dec. 2007

"e ruxandra. a murit"

incep prin a marturisi ca, de fapt, ma cheama ruxandra – pentru cine nu stie deja. ilinca e pseudonim. de ce e important, o sa vedeti mai incolo. acum, povestea.

au trecut suficient de multi ani de’atunci ca sa am numa’ amintiri de tip “short footage”, mai degraba fractiuni de secunde, fotografice, decat prelungi si inchegate.

nu mai stiu unde eram cand a inceput nebunia. cred ca acasa. stiu ca auzeam la radio tot timpul “nu inchideti aparatele, urmeaza un comunicat important pentru tara”, simteam ca se intampla ceva, ceva mare, important, simteam nervul si incordarea ce pluteau ca stare de spirit parca, asa, in atmosfera.

pe 21 tata a iesit in strada. eram acasa, cu maica’mea, nici gand sa am voie sa ies. tata e prof de istorie si, de cand ma stiu, a suferit, mai in tacere, mai vociferand, din pricina regimului. am crescut cu europa libera emitand prin aparatul vechi, gloria, si cu discutii lungi despre ce se poate face intre prietenii lui si el. aveam telefonul inregistrat si stiu c’a avut “dosar” pentru ca in orele lui de istorie epoca de dupa ’45 nu era catusi de putin plina de elogii, ba dimpotriva: tata facea un misto amar.

revenind, pe 21, seara, maica’mea era extrem de ingrijorata, isi dadea seama ca se moare pe bune in oras, stia ca tata e acolo si ca nu e genul care sa se adaposteasca. inmagazinase atata ura in el incat era gata sa se bata cu oricine ar fi pus bete in roate aceste “revolutii”. stiam ca e in oras cu dinu, prietenul lui, tot prof de istorie, si nu aveam nici un semn de la ei. nu’mi dadeam prea bine seama ca ar putea chiar sa’si piarda viata, imi amintesc perfect ca aveam un goblen complicat c’o fetita si ca l’am terminat in acele zile, cu incapatanarea de a face ceva, al’ceva decat sa astept. a ajuns acasa seara, foarte tarziu. n’am sa uit niciodata geaca lui de la costumul de ski, era alb cu albastru, si era plina de sange pe maneca si pe piept. repeta intr’una “nu e sangele meu, e ruxandra. a murit. a murit ruxandra”

mama ii zicea “uita’te, e aici ruxandra, e bine, n’a patit nimic, e in siguranta” si incet incet tata s’a calmat. mie nu mi’a povestit atunci, dar ulterior am aflat ca era la dalles, se pierduse de dinu, erau soldati si taburi, si’a vazut un baiat care incerca sa scoata o fata de sub un tab. fata era mai mult moarta decat vie, tata a incercat sa’l ajute, iar baiatul zicea tot timpul “ruxandra, nu muri, nu muri”. baiatul a fost doborât, tata a scapat. ruxandra e astazi o strada, iar tata a albit in noaptea aia. a doua zi a iesit iar in oras in ciuda lacrimilor mamei care’l ruga sa nu mai iasa. am plans si eu, dar pentru ca nu m’au lasat sa plec cu el. nu ca sa lupt impotriva regimului (desi uram lipsa de libertate si incorsetarile, atata cat le simteam eu la nici 14 ani) ci pentru ca regaseam furia tatei in mine si vroiam sa ma razboiesc cu oricine ar fi vrut sa'i faca rau, sa'l apar.

daca ma gandesc la noaptea aia, imi vine sa’i scot in strada pe toti nenorocitii astia de politicieni care vorbesc “frumos” despre jertfa romanilor. sa’i scot in strada, sa’i pun la zid, si sa trag. jur c'as avea, apoi, constiinta la fel de curata!

8 comentarii:

Anonim spunea...

Miscatoare povestea ta. Trebuie sa vorbim si sa scriem despre ce s-a intamplat atunci, fiindca altfel se ajuge sa se uite pana si ca au murit oameni!Politicienii chiar par ca au uitat.

Someone spunea...

jeez, Ruxandra... realmente puternic.

ruxa spunea...

simona: asta a fost revolutia. o parte. pe 24 am stat la coada la smantana la alimentara de vizavi de blocul alor mei. da, cred ca ar trebui sa ramana aceste lucruri scrise, documentate. dar mai cred si ca daca facem asta ar trebui s'o facem cu un scop. sa se skimbe ceva. ce'i acum in Ro n'are nici o legatura cu motivele pentru care unii dintre oamenii aia au iesit in strada constienti c'ar putea sa moara.

vlad: um.. da, a fost. poate atunci, nu, dar odata ce'au trecut anii si l'am vazut pe tata suferind pentru ce se'ntampla acum in ro, pana la a deveni cardiac cu acte'n regula si patru stant-uri, ma trec fiori gandindu'ma ca putea sa fie el sub tab, putea sa fie ucis cand a intrat in nush ce vila din centru ca sa caute "teroristi", si aia erau acolo si'au tras...
si m'apuca o ura......

Jen spunea...

daca e ruxandra din articolul asta: http://www.evz.ro/article.php?artid=332396, stau pe strada perpendiculara pe ea... m-am intrebat de cateva ori de la ce vine numele, dar n-am cautat niciodata.

Anonim spunea...

felicitari! emotionant...astazi, dupa atata vreme, in povestile voastre despre clipele de atunci, revin din covalescenta. aproape ca uitasem ce a fost cu adevarat revolutia celor multi. ma izbeam in fiecare an de reuci. de revolutia din capetele acestor politruci. da, ai dreptate, ar trebui scosi in strada si lasati sa indure in frig toate amintirile noastre reci. reci ca sufletele lor. reci...ma ia cu frig vazand ca ne-am pierut amintirile...pacat de oamenii care au albit in noptile rosii de atunci si mai ales de cei care le-au inrosit cu sangele lor....pacat. povesteste ilinca, nu te opri. si multumesc

ruxa spunea...

jen, da, e aceeasi ruxandra. azi, o strada. acum 18 ani, o fata tanara, cu toata viata inainte.

senzitiv: multumesc, pentru mine e un soi de forma de protest si asta. n'am sa uit niciodata ce'a fost atunci.
insa amintirile mele nu sunt reci. sunt fierbinti si sangerii..

Bibliotecaru spunea...

"Îmi vine sa’i scot in strada pe toti nenorocitii astia de politicieni care vorbesc “frumos” despre jertfa romanilor. sa’i scot in strada, sa’i pun la zid, si sa trag. jur c'as avea, apoi, constiinta la fel de curata!"
Nu cred că ar fi aşa. Atunci ai fi la fel ca ei. Furia asta se naşte din neputinţă iar neputinţa din singurătate. Conducerea acetei ţări, din toate timpurile, a călcat în picioare simpli cetăţeni pentru că ei nu sunt uniţi. Nu vorbesc de o uniune a mitingului, a impunerii în forţă, vorbesc de o conştiinţă naţională, de o atitudine care să amendeze imediat cel mai mic semn de nesubordonare a politicii faţă de popor, la unison.
Trăim momente în care parlamentarii spun în gura mare fraze ca "nu contează ce spune poporul în referendum, tot la noi ajunge legea" tocmai pentru că le-am permis să preia controlul. Un popor unit nu ar permite acest lucru. Nu există un război între palate. Acest război este făcut pentru dezbinarea noastră, ca unii să ţină cu Băsescu şi alţii contra lui. "Ei" asta vor, dezbinarea noastră. Noi poporul urmăm linia galbenă în conveier, fără să ne dăm seama cât de mărginiţi suntem.

Anonim spunea...

Exceptional povestit. Cand faci rost de mitraliera si aduni condamnatii da-mi un semn ca vin si eu, macar sa-i numar si sa vad daca mai sufla.