sunt doar 365 de zile intr-un an, fiecare cu insemnatatea ei.
ziua mea, ziua buna, ziua de salariu, duminici, zile de vara, sfinti, 1 mai, 15 septembrie, 1 decembrie...
11 noiembrie este, pentru mine, o zi trista. imi reaminteste cu precadere cat de lipsita de curaj pot fi eu si cat de nedreapta este, uneori, viata...
de cinci ani, in fiecare zi de azi, imi doresc sa fie urat afara. sa fie mohorat, sa fie frig, sa fie bruma, ploaie, bacovia. sa nu fie nimic care sa ma faca sa ma simt mai bine cu mine insami si sa-mi simt regretele pe de-a intregul.
am constatat insa ca, oricata tristete m-ar invada astazi, oricate regrete, nu pot sa nu vad raza de soare, nu pot sa nu aud muzica.
poate nu ne dam seama mereu, dar ar trebui sa fim recunoscatori pentru faptul ca timpul vindeca, totusi, orice rana... chiar daca raman cicatrici.
m'am saturat de sindicate, greve si cereri de cresteri salariale. odata la patru ani toti liderii sindicali scot greva la inaintare si'i prind pe politicieni cu oole in usa. ne dati ori nu ne dati. helouinul romanesc, filmul de groaza din precampanie si campanie.
parlamentul, care se vrea reales, zice da. presedintele, care vrea sa foota guvernul, zice da. guvernul, care vrea sa foota tot ce prinde, zice nu se poate. nu ma indoiesc ca nu se poate... sunt prea multe contracte semnate acu, pe ultima suta de metri, plati de facut pentru autostrazi inexistente si borduri care, puse cap la cap, ar putea margini o strada de lungimea meridianelor si paralelelor. si, da, daca primesc profesorii, vor cere toti. si o sa fie nasol. chiar mai nasol decat e deja.
sa ne imaginam problema asta ca si cum statul ar fi un patron privat. angajatul cutare lucreaza la departamentul "educatie". treaba lui, deci, e sa educe tineretul. adica tineretul, cand termina macar aia 12 ani, hai sa zicem opt, na, de scoala, tre sa aiba habar macar sa vorbeasca si sa scrie corect in romana - limba nationala, apropo.
io zic sa se dea un test national de scriere si citire si conversare, si cateva probleme simplute de aritmetica, algebra, d'astea, iscoscele si echilaterale, si cateva notiuni de cultura generala, cate picioare are capra si cand a domnit fane babanu. sa vedem cati dintre tinerii educati de cei din departamentul "educatie" il trec fara sa se copieze si fara sa se sufle. si dupa aia vorbim de mariri. si la fel si in cazul medicilor si celorlalte categorii de bugetari.
si, apropo, as vedea sa dea testul cu limba romana si politicienii, cu tariceanu in frunte, ca m'am saturat sa'i tot aud cum hacuiesc gramatica romana... care, desigur, au invatat'o cand erau ei mici, da' a trecut mult timp de'atunci si d'aia.
pe zi ce trece sunt din ce in ce mai decisa sa plec din tara. si daca eu sunt atat de scarbita, cei care au un venit de 5-6 sute de ron cum or fi? astia ce mai spera? mai spera?
joc rar la loto, o singura varianta, aceleasi numere, si doar cand imi amintesc. ceea ce n'ar fi fost cazul nici saptamana asta, daca nu treceam pe la ai mei sa iau un cd si nu gaseam bilet de la tata, cu rugamintea sa'i joc si lui sase numere.
zis si facut, completat, platit. cu biletul in buzunar, m'am dus spre piata cu nouvelle vague in casti. cu mintea pe coclauri m'am trezit cantand in gura mare dancing with myself, m'am lasat "jefuita" de'o babuta care vindea crizanteme pitice in fata hotelului ibis pentru ca pur si simplu nu pot sa le rezist babutelor care vand crizanteme pitice pe marginea drumului, desi, ca sa fiu sincera, nu mai am vaze libere, e casa plina de crizanteme pitice de toate culorile.
si taman cand dadusem un sms despre un zi dragut, ce sa vezi!? tocmai imi taie calea o pisica alba. da' alba-alba.
probabil ca un suvoi de vorbe ar fi cel mai potrivit, ca in vremurile trecute cand "se lasa sange" - remediul potrivit si la indemana pentru orice deviatie. dar, oh!, atat de inoportun in secolul 21!
miercuri noapte, cand e liniste si muzica linistita, un pahar de vin (rosu, in mod exceptional) si pisica leneveste pe canapea. in minte, gandurile se perinda si se amesteca intr'o invalmaseala aproape zgomotoasa. e bine, ba nu e bine, sa tragi linie, sa intrebi, sa te intorci, sa nu fie tarziu, dar nici devreme, e bine, e rau, e alb, e negru. ganduri si razganduri. intre ele, printre ele, eu.
e doar un moment si poate ca maine dimineata o sa sterg postul asta, tot un joc de cuvinte, o zapaceala, minciuni albe ce construiesc imagini. ale mele, ale tale, ale tuturor. si toti pretindem ca suntem sinceri, de dragul conversatiei si pentru ca ne place sa credem asta despre noi: ca suntem buni. dar nu prosti de buni. tragem linii!
traim sub imperiul imaginii. ne alegem cu grija haine, farduri, coafuri, zambete, masti, aparente, replici, feluri de'a fi, tonuri, mimici. atat de multe si de variate incat ma intreb daca mai stim cine mai suntem sau am devenit cine ne imaginam* ca suntem.
s'au inventat dress codes si regulamente interne, coduri de conduita si casual fridays. adica sa te imbraci frumos, sa faci frumos, sa te porti frumos. de parca daca te imbraci in blugi la banca esti mai tampit!
miercuri noapte, cand e liniste si muzica linistita, un pahar de vin (rosu, in mod exceptional) si pisica leneveste pe canapea, imi vine sa le spun tuturor pe nume, fara duminutive, si'mi dau seama ca totusi nu se poate trai fara iluzii. inainte de orice al'ceva suntem dependenti de iluzii.
ma uit pe geam. blocul de peste drum e ticsit de ferestre, regulamentar si geometric aranjate. cateva lumini, putine, sunt aprinse. oameni care n'au somn, traiesc, se cearta sau isi calculeaza ratele aplicand noile dobanzi. zeci de ferestre, sute de vieti.
nu cu mult timp in urma am povestit de cel mai top al celor mai piese din ultimii 20 de ani. nu mai stiu daca lady in red era in top, dar a fost evocata cu multa... apreciere :D, as spune, de maria. ceea ce a facut sa mi se para ca, brusc, piesa e mult mai des difuzata la radio decat inainte de discutia cu pricina. probabil ca nu e adevarat, doar ca nu'mi mai trece pur si simplu pe langa ureche, ca inainte.
poate d'aia m'am amuzat cu atat mai mult cand am citit ca recent, niste cercetatori de la universitatea rochester au stabilit ca domnii le gasesc mult mai atragatoare pe doamnele care poarta rosu. ba chiar sunt dispusi sa cheltuie mai multi bani la o intalnire c'o lady in red. si cica ei, domnii, nici macar n'ar avea habar de acest mic detaliu cromatic, e ceva subliminal. asadar, uitati de "start wearing purple for me now", rosu e culoarea de baza!
de mai bine de cinci ani locuiesc langa gara. inainte de asta am stat tot in zona, nitel mai aproape daca punem la socoteala ca acum stau la sase si inainte stateam la doi.
cu toate astea, reusesc sa pierd trenuri. poate taman pentru ca stiu ca stau aproape si ajung imediat. ceea ce e adevarat. ajung imediat. doar ca se intampla ceva si uit de tren. si ca tre sa plec. si pleaca fara mine. s'a intamplat de doua ori. si era sa se mai intample odata acum o saptamana. la linia cinci nu mai era nici un tren, desi mai erau trei minute pana trebuia sa plece. la informatii cucoana e imperturbabila: a, si ce daca mai sunt doua minute? a plecat, se poate. si, oricum, trenul de la linia cinci pleaca de la linia trei.
am reusit sa ratez ratarea trenului, dupa un strasnic sprint pe peron, cu tortul intr'o mana si florile in cealalta. era ziua bunica'mii, a implinit 90 de ani.
o cucoana si'un clip care'mi plac mie foarte tare. party sambata seara dupa ce vineri seara am iesit in oras "mascata" in scolarita obraznica. "dansezi, masca?" :D
