fata lu' tata

e bataios si crede, simplu, ca binele e menit sa castige. si lupta pentru lucrurile in care crede. asa sunt si eu. e vulcanic si impetuos si franc si n'o sa'l conving niciodata ca unele obiecte vestimentare pur si simplu nu se amesteca intre ele. are pamantul in sange dar a si-a petrecut 37 de ani din viata la catedra de istorie in peisajul urban, betonat, al bucurestilor.

n'are rabdare, si ii seman si in asta, dar n'am vazut niciodata salata taiata mai fin decat o taie el. mi'a facut baie, pana pe la patru ani, fiindca mamei ii era teama ca alunec si'mi sparg capul. lalaiam amandoi, eu in cada, el pe langa, "mi te-ai lipit de suflet ca marca de scrisoare", si "tudorito nene", si inca una.. ceva c'o pitulice si c'o tufa de...aglice... cred ca asa le zicea.

cand a venit timpul sa ma duc la scoala (am invatat sa citesc dupa titlurile cartilor lui de istorie) mi'am dorit enorm, teribil, un ghiozdan cu alba ca zapada. a fost, din cate imi aduc aminte, prima mea fitza. a mers cu mine prin tot orasul, pe la toate librariile si depozitele din bucuresti, dar nu am gasit. eu ma resemnasem, am mers in prima zi de scoala cu un ghiozdan verde cu doi copii care jucau tenis. cand am luat primul zece (nu stiu de unde a stiut!) am venit acasa si am gasit ghiozdanul albastru cu alba ca zapada.

de fiecare data cand reusea sa "faca rost" de ceva, mandarine, banane (un lux!), guma de mestecat sau chiar si cubul rubik, ma chema la el si ma punea sa promit c'am sa fiu cel mai cuminte copil. promiteam mereu, niciodata nu dura prea mult. dar ma straduiam... in clasa a doua a gasit, nu stiu cum, niste manusi de cojoc, cu blanita verde pe spate si cu un singur deget. erau foarte frumoase, dar imi erau cam mici (mereu am avut degetele lungi). le-am purtat asa, mici, o iarna intreaga, cu mana stransa pumn in ele, ca sa nu fie suparat si dezamagit.

nu ma bate la cap ca's dezordonata, ca mananc aiurea, ca nu stiu pe ce mi se duc banii sau ca rokia e prea scurta pentru birou, iar eu nu'l cicalesc ca prea iese afara cand e rece si n'are voie, mananca cu sare si n'are voie, sau se enerveaza si, fireste, n'are voie. asta nu inseamna ca nu ne certam: amandoi suntem bataiosi.

cand eram mica batea toate dulapurile si picioarele de masa atunci cand, neatenta, ca orice copil, ma loveam de ele si stiu c'ar face si acum la fel cu absolut orice lucru de care ma lovesc, iar eu as muta si muntii daca ar avea nevoie vreodata.

tata...

azi implineste 70 de ani, iara mie imi e greu s'accept prefixul asta, pentru ca n'am sa'l pot vedea al'fel decat tanar, ca pe vremea cand ma ducea in tabere, pe munte, si'mi spunea: "lasa vrajeala, hai ca poti sa urci singura pana sus!"