acu cinci ani si mai bine, cand planurile de mutare din casa parinteasca erau clare, banii toti in banca si perimetrul de cautare bine delimitat, am vazut fix trei apartamente. unu vav de ai mei, pe duca, cu o bucatarie, hol si balcon imense, insa cu sufragerie, baie si dormitor intrucatva meschine. am pasat. al doilea era ok, insa locuit de niste tigani iar imputiciunea, sunt sigura, era instalata deja in toate materialele de constructie.
pe'al treilea am stiut ca'l cumpar de cand i'am trecut pragul. dincolo de sentimentul de "casa buna", avea usi duble la balconul sufrageriei, deci era luminos, avea parchet si avea, mai important decat orice, vecini doar hãããt peste strada, peste parcul garii si peste o alta strada. deci nu tre sa'mi pun perdele - urasc perdelele! acum e apartamentul meu. uite ce se vad de la geam, aproximativ perpendicular, usor spre gara:
(by day)
si by night, o imagine care'mi aduce aminte, din vreme in vreme, de ce iubesc orasul asta imbâcsit, galagios si traficat...
uite ca nu ma gandisem la asta, da' cre ca ceea ce vezi pe geam la prima ora a zilei, cand faci ochi spre o agenda mai mult sau mai putin incarcata, cu gandul la cana de cafea... ei bine, ce vezi, spun, iti da premise pentru o zi mai buna sau mai rea.. ale mele, cel putin din punctul asta de vedere, incep bine.
9 comentarii:
Da, da' tot nu-i cu lac :-))))
wooow, eu inca nu concep ideea ca atunci cand arunci ochii pe geam poti vedea si altceva decat un alt mare perete de beton.
interesanta treaba!
someone: am avut si cu lac, da' i l'am lasat lu ex c'avea perdele :)
m: iaca, se poate! + piata matache la doi pasi. gara nu se pune: pentru ca stau asa de aproape mereu ajung aproape s'alerg dupa tren :)
Nu-i înţeleg pe... unii :) cum de mai au îndrăzneala să viseze casă pe malul lacului, după inundaţiile alea crunte, când salba de lacuri a Bucureştiului se umflase peste agoniseala de-o viaţă a oamenilor.
Mie una acolo mi s-a oprit pohta ce-am pohtit, de casă pe malul apei. De atunci am visat casă pe deal:D , cu piscină în curte.
Ilinca, belle vue! Dar se poate şi mai belle.
Aveam o prietenă care stătea la blocul liră de lângă Cişmigiu, la penthouse şi avea drept "balcon" o bucată imensă din tersa blocului, pe care şi-o amenajase. Să vezi acolo Hitchcock şi apusuri şi feerie pe anotimpuri şi cafele şi petreceri pe noi!:)
am pandit si eu noaptea la mine pe geam. tot peretele gri si inalt se vede! e cazul sa iau masuri. cunosti pe cineva cu un buldozer?
m.: am revenit de prea putin timp la birou si inca fredonez relax in surdina. lasa'mi o saptamana-zece zile si rezolv ce perete vrei tu. nu tre buldozer! :)
innu: amicul meu, poreclit uscatul (si sa mor daca stiu de ce, e mare si deloc uscat), avea o garsoniera pe undeva prin lateralul/spatele circului, la ultimul etaj. si avea o terasa cat juma de bloc, unde faceam gra-ta-re! dada, ai cetit bine, gratare!
cand pleca prin turnee, ne ofeream generos sa mergem sa'i udam florile. da' n'avea! :)))))
Păi noi ce crezi că făceam pe terasa garsonierei aleia de deasupra Cismigiului?! :)) Grătare!! Putea să-şi facă şi restaurant acolo, pe terasa! Că era gata amenajată. Dar nu asta era ce avea mai special locul acela. Cel puţin pentru mine.
Eu, de câte ori mergeam la ea, îmi aminteam că visasem întotdeauna să am un iubit artist (pictor, sculptor, scriitor, actor... ca preferinţe) care să aibă o mansardă drept coteţo d'amore:D
Pentru mine iubitul într-o mansardă ar fi un maximum de romantism. De fapt ar fi fost! Că n-a fost să fie.
Dar mereu când mă duceam la penthouse la prietena aia, îmi aminteam de acestă neîmplinire a mea :))))
ilinca, daca panoramezi un pic mai la stanga nu vezi ministerul?
ba da. da' nu e'n unghiu' meu de "cum ma uit pe geam" :)
Trimiteți un comentariu