lumea nebuna

cica barbatii ar fi pe cale de disparitie, citesc in cotidianul. studiul, realizat de o cercetatoare (!), releva faptul ca la ornitorinci si canguri cromozomul Y se duce naibii incet dar sigur. si nici cartita europeana nu sta prea bine la capitolul asta.

mie mi se pare ca sunt deja disparute o serie de specii masculine. barbatus politicosus, de exemplu aproape ca nu mai exista decat pe ici pe colo, in numar foarte mic, fiind inlocuit cu specii din atlasul de mitocanie urbana.

si ce sa mai spunem de Mycocepurus smithii, furnicile care au renunat definitiv la sex si prefera sa se inmulteasca prin clonare? probabil ca'n lumea lor o laura andresan ar fi excomunicata :)))

update: a inceput! deja sunt mai slabi!

cat despre mine, aflati ca sunt bine si ma pregatesc sa plec la sibiu la FITS. abia astept!!!

PS patrascule, ca sa nu zici, na, imi fac mea culpa si pe blog. everybody, sa stiti ca am uitat sa'l sun de ziua lui! :(
si dedicatia de rigoare (n'am gasit cu adriana lima, ia cu NKOTB, hi hihi):

mereu surprinzatoare?

bacau. dimineata. gradina hotelului in care sunt cazata e chiar neasteptat de faina, ceva gen teresa de la casa scriitorilor din bucuresti.
dupa breakfast, imi iau cafeaua si ies sa'mi fac damblaua cu vreo doua tigari in aer curat. zis si facut.
un baiat in bermude de blugi uda aleile dintre mese, florile si boschetii de pe langa.
miroase frumos a iasomie, cafeaua e buna, nu e soare, da' e bine.
e liniste. pe terasa nu suntem decat baiatul si cu mine.
iar baiatul... trage din rarunchi, din adancuri, o flegma, cu zgomotul de rigoare. s'a dus dracu linistea, placerea. o elimina, scarbit si el, parca, la marginea aleii, dupa care o expediaza in iarba cu jetul apei din furtun.
buna dimineata!

(asta era sambata dimi, am revenit acasa intre timp, da' un moment kodak cum a fo asta, trebuia imortalizat, nu credeti?)

al'fel, bacau frumos, verde si curat. iar doamnele, mai ales, sunt foarte... foarteee... aaa.. bine!

cateva consideratii despre pantofi*

cu pantofii e complicat, va spun!

cine poate rezista unei noi perechi, croita, parca, pentru a raspunde unor dorinte pe care nici nu stiai ca le ai, perfecta pentru a se asorta cu.. cu... ah, nu prea ai cu ce sa'i asortezi, cu atat mai bine! ai pretext sa'ti cumperi si'o rochie.

nu poti sa rezisti, nu e chip! o rochie, lasa. o fusta noua, un maiou, o pereche de pantaloni? ai de toate. dar "pantofi ca astia" n'ai, stii bine. sau sandalele alea verzi. desigur, ai unele de anul trecut, dar anul asta se poarta platformele. sau tocurile inalte, ametitoare. oricum, al'ceva, diferit de ceea ce ai deja, frumos aranjat in cutii. nu mai merg alea de anul trecut.

si nu te poti abtine. ignori intretinerea sau chiria neplatita, ultima factura la telefon, cam mare, treci cu gratie peste faptul ca pana la salariu mai sunt zece zile, iar contul e subtire, pentru ca stii ca te duci acasa cu cutia, scoti pantofii (e o chestie generica, pot sa fie sandale, pantofi, balerini... u name it!), ii pui in picioare...

nirvana!!!

nu stiu daca pentru fashoeniste s'a inventat, dar exista! iat'o! cada-pantof! pretul ei porneste de la 14.000 de euro. un mizilic!

se numeste audrey, vine in trei variante. asta de sus, inca una, cu niste floricele, si o a treia, in culori mai tari. faza e ca, dincolo de cost si forma, cica e si foarte comoda, sustine bine umerii si spatele. coloana vertebrala, se stie, sufera din cauza tocurilor.

but who cares, cand exista atatea perechi de pantofi cu toc, gata sa fie cumparate, purtate, admirate?!

*domnilor, daca nu intelegeti nimic, nu'i nici o problema. ne'am obisnuit! :)

(marea cea) mare la rasarit de soare

vineri m'am trezit ca e 15 mai, adica ultima zi in care trebuie depusa declaratia aia de rahat. adica statu', care poate sa'mi asculte legal telefoanele, vrea sa'i spun io de unde iau bani si cati, de parca nu's inregistrate toate contractele, ca doar impozite stie sa incaseze, nu?!

deci vineri a fost zi fiscala, de strans adeverinte d'alea, de insumat, de gresit, acasa fiind, singura declaratie pe care o aveam printata, corectatde cu dufa (da, vopsea), ca alt "albisor" nu s'a gasit la mine in casa (am incercat in prealabil si cu pasta alba de unghii, da' n'a mers), stat la coada la posta, fir'ar ea sa fie de declaratie!

epuizata dupa atata fiscalitate, m'am decis ca merit un we la mare. ceea ce am si prestat. da, tot in vama, ca inca nu vad alta solutie marina ieftina, rapida si cat de cat mai neagresiva la capitolul bipede care populeaza locul.

pe drum, furtuna furtunilor (foto intr'un episod viitor), dar la vama cald si bine. si suficient de pustiu incat sa nu ma enervez. cam tare muzica la ovidiu, ziua, cam disco (informer!??! c'mooon! urmeaza "follow the leader"?) noaptea. una peste alta, insa, bine.

sambata noapte m'am culcat pe la patru, insa am reusit performanta de a ma trezi la cinci jumate ca sa vad rasaritul. am platit dezmatul vizual c'o durere rea de cap azi toata ziua, oboseala.. ca nu mai am nici io 28 de ani si jumate! da' a meritat!


mie cel mai mult imi place ultima, asta cu focul. da' fiecare cu (dez)gusturile lui! a! sa nu uit! fondul muzical este asigurat de nenea ravel, ca in fiecare dimineata linistita la mal de mare in vv. apropo, in caz ca nu stiati, ravel zicea despre bolero-ul lui ca n'are nici un pic de muzica in el. gusturi si dezgusturi, v'am zis io! enjoy!

BOLERO - Ravel - Ravel

depeche nu s-a mai grabit

surse credibile imi vorbesc despre anularea concertului depeche mode la bucuresti. dupa cel de la atena, anulat deja, se pare ca si istambulul a picat iar bucurestiul urmeaza.
gastroenterita oficiala ar fi, de fapt, o supradoza..

nu se stie inca, de fapt, daca e amanare sau anulare la bucuresti. eu mi'am luat bilet ieri.

ain't that cute?

marti spre miercuri

se razbuna timpul. secundele devin minute, minutele se transforma in ore. trag de timpul asta ca de'un blat de pizza invartit pe deget. am facut o baie fierbinte si mi'am uscat parul cu foehnul. caldura, ca sa dilate timpul.

pentru ca in seara asta mai vreau sa citesc din Porecla, si dintr'o carte de specialitate, si niste articole. si o metodologie de lucru. toate, restante.

dar timpul nu se dilata. decat la trecut, cand te gandesti ca parca ieri ziceai ca zilele saptamanii n'o vor mai lua inaintea vietii si ca to do listul se va rezuma la alea opt ore. hai, noua. in loc de asta, pleci la opt. sau la noua. seara.
"parca ieri"-ul asta imi pare acum desprins din alta viata.

asa ca uneori, doar uneori, prefer sa renunt la niste somn. ca sa am vreme si de mine. e, nu mare lucru. uite, s'ascult cantecul asta. fin'ca the boss stie!

de la mare vin viciile