petocuri dar nu la inaltime

pe tocuri punct ro e un site. care a scris si'o carte. scrisa de mihaela nicola.
am cetit'o mai degraba din curiozitate profesionala (nicola a facut istorie in pr - cu toate ca' io nu'mi aduc acu' aminte de nici o campanie notabila pe care sa'i stiu/recunosc semnatura - e drept, poate ca nici nu fac legatura intre unele campanii si autorii lor. desi, uite, stiu ca unele campanii care mi'au placut au fo facute de leo) decat din vreo aplecare catre coperta, titlu sau continut relevat din frunzarirea pe repede inainte.
cartea nu e musai ieftina (aproape 30 de lei) mai ales din perspectiva faptului ca poti sa faci al'ceva cu 30 de lei in alea doua-trei ore cat iti ia s'o parcurgi. de exemplu, poti sa vezi un film si'ti raman si bani de floricele si apa plata, sic! preferabil, asta sa si faci in alea doua-trei ore pentru ca pe tocuri nu prea ai ce face. am cetit'o acu doua luni, d'aia nu mai tin minte lucruri punctuale, stiu ca am zambit a ras de vreo doua ori datorita unor constructii lingvistice si subtilitati frumos imbracate - asta e de bine, si am zambit condescendent daca nu chiar ironic in restu timpului.
cartea se vrea un exercitiu de sinceritate, o incursiune in pantofii (cu toc)/viata/mintea unei femei de afaceri, sensibila dar dura, intransigenta dar flexibila, cazona dar eleganta - oricum ar putea sa sune asta. ca piarist ce ma aflu, dar nu numai, am vazut prea clar dincolo de acest demers si d'asta, desi nu ma asteptam la prea multe, am fost dezamagita. fireste, aparitia odata cu campania puternica de publicitate la "pe tocuri.ro" nu e deloc intamplatoare - iar ca idee de campanie impachetatul povestilor carte-site mi se pare o chestie reusita.
am citit frecvent acolo ca banii nu sunt importanti pentru autoare, ca mereu a avut bani, si o lista cu persoane "must do", ca sa zic asa, o treaba care mi s'a parut un piarism ATATA de ieftin!
prefer oricand blogurile motanului luca de la premium pr. la fel de pretios, da' macar are coada si e convingator!
disclaimer: dupa un debut calduros si deskis de ambele parti, am lucrat la agentia doamnei fix trei zile, dupa care am plecat de'acolo usurata: "esti buna, insa nu exista chimie intre noi si, ca patron, eu am puterea de a alege" - fair enough. am fost recunoscatoare pentru ca era za mihaela nicola, imi dorisem mult sa lucrez cu ea si, desi eram dezamagita iar mediul de'acolo era prea septic pentru gustu meu, mi s'ar fi parut mie ca ma dau batuta daca ii zic ca nu e locu meu acolo dupa numa trei zile. p'aia cu chimia am luat'o ca p'un compliment. si mi'a platit salariu pe toata luna.

fabricadefericire, fâssssssss

mare tam tam face coca cola cu fabrica lor de fericire. sincer, am crezut ca e un program CSR, ceva. ei, bine, nu e. e un fel de "ziua barbatului" da' mai pe termen lung si - cred, sper! - cu mai putin succes.

basically, fabricadefericire.ro e un site-joc despre drumu de la fisa la sticla de coca cola intr'un automat - genul ala de masinarie de obicei defecta si care'ti inghite banii de pomana. eventual, iti da un flit.

personal, gasesc animatia aproape urata, mai urata decat pokemonii si personajele lui dexter si toate hidoseniile care se autonumesc azi "desene animate" (unde esti tu, disney, doamne?!), daca nu chiar pocita. ca user, poti avea "privilegiul" de a'ti alege sa fii unul din personaje, capsatorul, cateii pupici si inca vreo doi pe care nu'i retin acu. la un moment dat tre sa te inregistrezi - fireste, doar tre sa stie si fabrica cine'i trece pragul.

fain, frumos, al'fel de publicitate. ideea poate ca nu e rea, desi nu e musai originala: jocuri branduite s'au tot facut! mai nasol (pentru ei) e ca in ziua cu marea lansare a siteului cu pricina muncitorii de la coca cola au pus'o de'o greva pe motiv de salarii de mizerie, hahaha, adica in fabrica de fericire e oricum numa bine nu. ziarele au preluat, fireste, aceasta stire, si nu aia despre frumoasa realizare piaristico-publicitaristica de s'a vrut sa fie saitu.

da' trecand si peste asta (mare PR lideru' lor de sindicat, asa misto de'o mare companie n'am mai auzit! - ma'nclin) pe mine ma scoate din sarite magaria arogantilor de la coca cola. fabricadefericire e, practic, fabrica de coca cola. adica coca cola = fericire. dupa ce'au colorat craciunu, acuma vor sa'mi coloreze si fericirea?

as fi vazut pe fabricadefericire.ro orice al'ceva decat asta si ma scoate din sarite ca magarii astia de la coca cola si'au arogat fericireapunctro

huo!

stupids' zelu!

pe la cinci jumate (a.k.a. 05.32) m'au trezit un hârâit si'un troncanit. primul gând a fost ca sony a darmat biblioteca iar acu târâie aragazul pe palier, da' pisica parea la fel de nedumerita (si nevinovata) ca mine.

parca venea de'afara. dupa ce'am luat o gura de apa ce mi'a trimis instant maseaua si restul partii drepte in tinutul nevralgiei, m'am uitat pe geam. in parcarea menesterului, la ora 5.32 erau doua pluguri ce faceau un zgomot infernal, mai ales ca lama lor se cam târa pe asfalt, practic zapada nu prea mai era pe aleile pe care treceau ei, da' asta nu i'a oprit sa continue harmalaia care, cred, a trezit tot cartieru! pe strada inca era zapada, da' parcarea ministerului, nene, curata-curata! ce face zelu asta din oameni la 5 jumate!

pasamite orban doarme in masina pana la serviciu si se trezeste sa vada care'i treaba cu zapada numa cand ajunge aproape de minister. se uita pe geam, vede asfalt si zice ca e bine. si dupa aia se da jos si intra in menester si poa' sa declare apoi peste tot ca el a vazut asfalt si ca situatia e ok.

io am termopane si tot m'a trezit zgomotu. da' aia fara? cre ca au sarit din pat direct sub el. si sa nu'ti vina sa'i strangi de gat pa ei si pa mama lor de idioti si pe zelu'?

am mai reusit sa adorm pe la 7 fara ceva, cred, si de la zgomot, si de la durerea de masea, si care ma doare si acum toata partea dreapta si m'am trezit, fireste, keauna.

da' cel mai tare ma doare ca'si bat astia joc de noi.

NB: in parcarea lu menesteru sade acuma de pomana un plug si nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca mai mult ca sigur plugul ala e mai mult ca necesar in alta parte si ca cel putin un edil o sa declare azi ca nu's destule utilaje.

"e ruxandra. a murit"

incep prin a marturisi ca, de fapt, ma cheama ruxandra – pentru cine nu stie deja. ilinca e pseudonim. de ce e important, o sa vedeti mai incolo. acum, povestea.

au trecut suficient de multi ani de’atunci ca sa am numa’ amintiri de tip “short footage”, mai degraba fractiuni de secunde, fotografice, decat prelungi si inchegate.

nu mai stiu unde eram cand a inceput nebunia. cred ca acasa. stiu ca auzeam la radio tot timpul “nu inchideti aparatele, urmeaza un comunicat important pentru tara”, simteam ca se intampla ceva, ceva mare, important, simteam nervul si incordarea ce pluteau ca stare de spirit parca, asa, in atmosfera.

pe 21 tata a iesit in strada. eram acasa, cu maica’mea, nici gand sa am voie sa ies. tata e prof de istorie si, de cand ma stiu, a suferit, mai in tacere, mai vociferand, din pricina regimului. am crescut cu europa libera emitand prin aparatul vechi, gloria, si cu discutii lungi despre ce se poate face intre prietenii lui si el. aveam telefonul inregistrat si stiu c’a avut “dosar” pentru ca in orele lui de istorie epoca de dupa ’45 nu era catusi de putin plina de elogii, ba dimpotriva: tata facea un misto amar.

revenind, pe 21, seara, maica’mea era extrem de ingrijorata, isi dadea seama ca se moare pe bune in oras, stia ca tata e acolo si ca nu e genul care sa se adaposteasca. inmagazinase atata ura in el incat era gata sa se bata cu oricine ar fi pus bete in roate aceste “revolutii”. stiam ca e in oras cu dinu, prietenul lui, tot prof de istorie, si nu aveam nici un semn de la ei. nu’mi dadeam prea bine seama ca ar putea chiar sa’si piarda viata, imi amintesc perfect ca aveam un goblen complicat c’o fetita si ca l’am terminat in acele zile, cu incapatanarea de a face ceva, al’ceva decat sa astept. a ajuns acasa seara, foarte tarziu. n’am sa uit niciodata geaca lui de la costumul de ski, era alb cu albastru, si era plina de sange pe maneca si pe piept. repeta intr’una “nu e sangele meu, e ruxandra. a murit. a murit ruxandra”

mama ii zicea “uita’te, e aici ruxandra, e bine, n’a patit nimic, e in siguranta” si incet incet tata s’a calmat. mie nu mi’a povestit atunci, dar ulterior am aflat ca era la dalles, se pierduse de dinu, erau soldati si taburi, si’a vazut un baiat care incerca sa scoata o fata de sub un tab. fata era mai mult moarta decat vie, tata a incercat sa’l ajute, iar baiatul zicea tot timpul “ruxandra, nu muri, nu muri”. baiatul a fost doborât, tata a scapat. ruxandra e astazi o strada, iar tata a albit in noaptea aia. a doua zi a iesit iar in oras in ciuda lacrimilor mamei care’l ruga sa nu mai iasa. am plans si eu, dar pentru ca nu m’au lasat sa plec cu el. nu ca sa lupt impotriva regimului (desi uram lipsa de libertate si incorsetarile, atata cat le simteam eu la nici 14 ani) ci pentru ca regaseam furia tatei in mine si vroiam sa ma razboiesc cu oricine ar fi vrut sa'i faca rau, sa'l apar.

daca ma gandesc la noaptea aia, imi vine sa’i scot in strada pe toti nenorocitii astia de politicieni care vorbesc “frumos” despre jertfa romanilor. sa’i scot in strada, sa’i pun la zid, si sa trag. jur c'as avea, apoi, constiinta la fel de curata!

vin sarbatorile - scapa cine poate!

are dreptate o prietena de'a mea, pregatirile pentru sarbatori incep din ce in ce mai devreme, si toata povestea asta e din ce in ce mai stresanta. putinul spirit ce mai ramane neatins de marketing, atl, btl si pr, e terfelit prin trafic si cozile din supermarketuri, apoi prajit la foc mic de atitudinea sictirita a vanzatoarelor.

pentru mine decembrie pare sa fie cea mai aglomerata luna din an, e drept, c'un om in minus si'altu fara chef, cu zeci de mailuri, zilnic, la care nu apuc sa raspund tot zilnic, cu contracte de inchis, oameni de intalnit si cateii de la glina despre care n'am apucat sa scriu in ziar pen'ca n'am gasit nici un pic de vreme sa fiu cat de cat tihnita si sa intru in starea de ochi tristi de catel.

marti avem vernisaj cu expozitia anuala fotografie de jurnal, same place, foaierul TNB, same time (cred), ora 19. dar pana marti... hehe, mai sunt foarte multe lucruri de facut!

intre timp, incerc sa fiu cat de cat ordonata in gandire, sa nu tin cont de faptul ca pe biroul meu iar s'au strans nenumarate reviste pe care n'am apucat nici sa le desfac din tipla, da' sa le citesc!, ca n'am apucat s'ajung la carturesti pentru printese si vrajitori ori ca planuita curatenie de craciun va fi facuta, probabil, chiar de craciun...

e drept, n'apuc sa ma gandesc nici la altele, si asta e bine. saves sane space in my mind.

diferenta dintre mine si eroii acestei reclame e ca eu nu pot sa ma bucur cand imi intra camionul cu coca cola in casa. si nici daca m'as trezi afara, in ninsoare, cand, de fapt, ma pregateam sa ma bag in pat. si nici nu beau cola inainte de culcare fi'nca nu mai pot adormi dupa aia! bleah!

brad awareness!

iac'asa am intrat in topul european al brazilor de craciun, mai exact pe 1 decembrie, direct pe locul 1, gratie rozaliilor de la milenium. ma rog, gusturile nu se discuta.

PRistic vorbind, as zice ca oamenii roz au pus la cale un nou concept in comunicare si marketing si'alte stiinte de genul care este: brad awareness!

nu mi'e clar pana nu vad, dar daca nu l'au branduit, chapeau, sau cum s'o zice in portugheza lor! nu de alta, dar deja ne'au (pro)pus sarbatorirea Craciunului cu 24 de zile mai devreme. acuma cum ar fi sa vina si millenium cu sapte ani mai tarziu??!

brandul este bradul!

imaginea e sutita de pe net, ca e prea tarziu ca sa le cer una colegilor de la JN. mea culpa!

partidul pute!

ta daaaa! iliescu si'a facut blog!

a scris azi toata presa despre asta, ceea ce inseamna ca miscarea si'a atins scopul. blogul e slabut si fata de ce'ar putea sa fie dar si fata de ce poate babuta ion. da nu despre asta e vorba. sau...?

cand am venit azi acasa, in lift, am gasit urmele unei corespondente intre psd si un potential vot. pesedeii au pus in cutiile postale neste pliante pe care nici nu m'am uitat inainte sa le pun la cosul de la parterul blocului - si care, cos, este sudat, pentru a nu fi furat - pen'ca nu i'as vota orice mi'ar zice.

cand sa intru in lift, insa, am fost uimita sa concluzionez ca e cel putin o persoana pentru care pliantul pesedeului a fost asa, ca o raza de soare in intuneric. ma rog, era o figura de stil: de ceva vreme nu se mai fura becurile din lifturi. dar si daca era intuneric tot as fi putut simti efectele corepondentei dintre psd si potentialul lor votant. olfactiv. pentru ca potentialul votant (si care e fix electoratul psd) a citit atent, probabil, ce scria pe pliant, ca mai toata lumea la toaleta, indiferent unde e toaleta, chiar daca toaleta e un lift. a citit, deci, ce zicea psd-ul, l'a ajuns mesaju, iar apoi s'a sters cu el la cur.

da' ce daca partidul pute? bunicuta are blog!